VIDEO. Așa ceva?! Țigări furate de trei indivizi și transportate cu roabele prin Carei
Situație incredibilă în municipiul Carei. Trei indivizi au spart un bar, de unde au furat toate țigările pe care le-au găsit. Cei trei hoți purtau mănuși și cagule/măști pentru a nu putea fi identificați. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 03.00.
Conform imaginilor obținute de reporterii PresaSM, unul dintre indivizi a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce a intrat pe geam, a furat toate țigările, și le-a dat celuilalt complice, care aștepta afară cu roabele. Un al treilea infractor a stat la pândă.
Curios este faptul că indivizii nu s-au atins de seiful care era la vedere, fiind concentrați doar asupra produselor din tutun. După ce le-au încărcat, indivizii au transportat țigările pe stradă, cu roabele, fără să se gândească că ar putea fi prinși de o patrulă a Poliției sau Jandarmeriei.
Indivizii nu au fost încă identificați, polițiștii având în vedere mai mulți suspecți. Dacă vor fi prinși, aceștia vor fi acuzați de furt calificat, riscând să stea după gratii. Dacă se vor preda, aceștia au toate șansele să beneficieze de o reducere a pedepsei.
Este îngrijorător faptul că patrulele de Poliție sunt foarte reduse pe timp de noapte în municipiul Carei. Este important de precizat că pe timpul nopții NU există nicio patrulă a Poliției Rutiere pe străzile celui de-al doilea municipiu al județului Satu Mare.
Motiv pentru care mulți șoferi umblă beți sau drogați pe șosele, la volanul mașinilor, fără să își facă probleme că vor fi depistați. Situația aceasta este de mai mulți ani. De altfel, Daniel Bretan, ultimul ofițer care a câștigat șefia Biroului Poliției Rutiere Carei s-a transferat imediat la Biroul Poliției Rutiere Satu Mare. Lăsând astfel descoperit Biroul din Carei.
S-a ajuns în situația incredibilă în care există mai multe autospeciale decât polițiști în cadrul Poliției Carei! Este cert că în aceste condiții este foarte greu de ținut sub control elementul infracțional.
„indivizii au transportat țigările pe stradă, cu roabele, fără să se gândească că ar putea fi prinși de o patrulă a Poliției sau Jandarmeriei.”
View CommentPrietene, in carei se drogheaza si vandalizeaza proprietatea persoane in grup saptamanal (nu zic chiar non stop) in curtea celui mai cel liceu din oras si politia/jandarmeria doarme noaptea in timp ce acest lucru este BINE STIUT si raportat. Crezi ca pentru niste tigari se vor trezi din somnul etern? Pariez ca ar fi putut merge cu roabele pe langa masina de politie, nu erau observati.