VIDEO. Casă lovită de trăznet, apoi cuprinsă de flăcări, în județul Satu Mare
Alertă în comuna Santău din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.00, atunci când un imobil a luat foc după ce a fost lovită de un trăznet. Din fericire, deocamdată vorbim doar despre pagube materiale, nicio persoană nu ar fi fost rănită.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri profesioniști din cadrul Detașamentului Carei, dar și de la structurile voluntare pentru situații de urgență, care s-au mobilizat în efortul comun de a lichida incendiu.
Pompierii au și stabilit cauza incendiului, respectiv imobilul a fost lovit de către un trăznet, iar mai apoi acoperișul a luat foc.
Ce spun POMPIERII: ”Azi, 12.07.2023, în jurul orei 18:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească, în localitatea Santău. La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu 6 subofițeri din cadrul Punctului de lucru Tășnad.
Totodată, pentru gestionarea situației de urgență, la locul intervenției au acționat în cooperare cu pompierii militari și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Santău. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul întregului acoperiș. Din cauza vântului puternic exista posibilitatea de extindere a incendiului la o altă anexă aflată în imediata vecinătate.
În urma intervenției, forțele militare au lichidat incendiul, înaintea propagării acestuia la vecinătăţi. Cauza probabilă a incendiului: trăsnetul”.
Județul Satu Mare se află astăzi sub mai multe avertizări de vreme severă, inclusiv descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.