FOTO/VIDEO. Cine este sătmăreanca găsită cu gâtul tăiat într-un apartament din Satu Mare
Potrivit informațiilor PresaSM, sătmăreanca găsită cu gâtul tăiat în propriul apartament fusese psiholog, care pentru o vreme ar fi lucrat și la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.
Totul s-a întâmplat sâmbătă după-masa, în municipiul Satu Mare. Femeia în vârstă de 48 de ani a fost găsită cu gâtul tăiat în apartamentul mamei sale, care decedase, într-un bloc situat pe aleea Prahovei din municipiul Satu Mare.
Vecinii au declarat pentru PresaSM că de ceva vreme, sătmăreanca a început să pună la punct imobilul.
Cel care a găsit-o, un meșter din Satu Mare, în vârstă de 40 de ani, a fost șocat de ceea ce a văzut când a intrat în apartament.
La fața locului, în cartierul Micro 14, sunt prezente multiple echipaje de poliție, criminaliștii, dar și procurorul de caz.
Cercetările sunt în derulare, iar polițiștii nu exclud nici varianta unei sinucideri, dar la această oră, cea mai verosimilă ipoteză este cea a unei crime. Informația nu a fost confirmată de surse oficiale.
O vecină a declarat pentru PresaSM că în jurul orei 17:20 ar fi auzit-o pe victimă strigând „Lasă-mă! Lasă-mă!”. Surse apropiate anchetei au precizat că afirmația vecinei este luată în considerare de anchetatori ca fiind una veridică.
Acei vecini de ce dracu nu au intervenit sau sunat la 112?
View Comment