FOTO/VIDEO. Un tânăr (23 ani) și o tânără (24 ani) au murit. Coliziune frontală TIR cu mașină
Doi tineri au murit duminică dimineața într-un accident teribil petrecut pe Drumul Național 1 Cluj – Oradea, pe raza localității Șaula, din comuna clujeană Izvoru Crișului. Cei doi se aflau într-un autoturism care, într-o curbă, a ajuns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un TIR condus de un ucrainean, informează ebihoreanul.ro
La scurt timp după producerea accidentului, ISU Cluj a transmis că pompierii din cadrul Detașamentului Huedin s-au dus la fața locului și au constatat că un bărbat și o femeie erau încarcerați în autoturismul puternic avariat. Cei doi muriseră în impact.
Ce spune POLIȚIA: ”La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs pe DN1-E60, în localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 23 de ani, din județul Vaslui, care circula cu autoturismul înspre Oradea, ajuns la km 522+300 m, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani.
Din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul tânărului de 23 de ani și a pasagerei, în vârstă de 24 de ani, aflată în autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autotrenului a indicat rezultat negativ”.