Decesul fulgerător al tânărului preot (26 ani) din Satu Mare. Răpus de o boală nemiloasă
Preotul Ionuț Duciuc din cadrul parohiei bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Terebești a plecat dintre noi fulgerător. Acesta a fost răpus de o boală nemiloasă. Medicii i-au găsit o formă de cancer la pancreas, iar la doar două luni de la aflarea teribilei vești s-a stins. În pofida eforturilor medicilor din Satu Mare și din Cluj-Napoca, care au încercat să facă tot posibilul să îl salveze.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Reamintim faptul că astăzi Episcopia Maramureșului și Sătmarului a anunțat trecerea în eternitate a preotului Ionuț Duciuc, paroh al bisericii din localitatea Terebești. Acesta s-a stins din viață la doar 26 de ani.
Trecerea preotului la cele veșnice a fost anunțată de Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care a trimis condoleanțe familiei, dar și comunității pe care Ionuț a păstorit-o timp de doi ani de zile.
„Preacucernicul părinte Ionuț Duciuc, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Terebești, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare, a trecut la Domnul, la vârsta de 26 de ani. În aceste momente cuprinse de tristețe, Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului: Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Protopopiatul Ortodox Român Carei, transmit un mesaj de condoleanțe, compasiune și mângâiere, rugând pe Hristos – Domnul să dăruiască doamnei preotese, familiei și credincioșilor pe care a păstorit timp de aproximativ 2 ani, liniște sufletească, putere, tărie și nădejde. Vom reveni cu detalii în ceea ce privește Slujba Înmormântării, care va avea loc la Petrova. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească! Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, a transmis Episcopia Maramureșului și Sătmarului.