O femeie și un bărbat, atacați în plină stradă de un tânăr. A fost arestat direct pentru tâlhărie
Bărbat reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Individul a atacat atât un bărbat cât și o femeie, pe care i-a deposedat de diferite bunuri. Polițiștii au intrat pe fir și l-au identificat și arestat pe suspect.
Concret, la data de 02 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei – Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat, de 30 de ani, din Carei, despre faptul că ar fi fost agresat fizic de un tânăr, de 27 de ani, din județul Satu Mare.
Mai mult, același tânăr ar fi agresat și o femeie, de 29 de ani, tot din Carei, căreia i-ar fi sustras, fără drept, telefonul mobil. Ca urmare a verificărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă.
Față de tânărul de 27 de ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind depus la Centru de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Fiind prezentat instanței, față de acesta instanța a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările continuă sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.