TOP. Satu Mare, printre cele mai „tinere” județe din țară. Motivul este morbid
Satu Mare se află în topul celor mai tinere județe din țară, o arată datele Institutului Național de Statistică pentru 2022, publicate de jurnaliștii de la Hotnews. Clasamentul este condus de Ilfov, Iași și Suceava, cu județul nostru pe locul șase. În schimb, suntem campioni și la speranța mică de viață, unde suntem pe locul patru în râdul județelor cu cele mai scăzute speranțe de viață, față de Ilfov, Iași și Suceava, care conduc clasamentul atunci când vorbim de o viață lungă.
Potrivit datelor prezentate, Satu Mare se află pe locul șase în topul județelor tinere din țară. Pe primul loc se află Ilfov, unde vârsta medie este de 38,1 ani, iar Iași este pe locul doi, cu o vârstă medie de 38,7. Locul trei este ocupat de Suceava, cu 39,4, urmează apoi Bistrița-Năsăud cu o vârstă medie de 40 de ani, Vaslui, cu 40,3 și Satu Mare, cu o vârstă medie de 40,5. Top zece este completat de Botoșani, Sibiu, Bihor și Covasna, toate având o medie de până la 40,9 ani. La polul opus se află județul Teleorman, unde vârsta medie este de 45,8 și Hunedoara, cu o vârstă medie de 45 de ani.
Statisticile date publicității odată cu finalizarea recensământului din 2022 îi îngrijorează pe economiști, care vorbesc despre reducerea consistentă a populației active și scăderea ratei de participare la piața muncii.
În schimb, pentru Satu Mare, veștile nu sunt doar bune. Una dintre posibilele explicații cu privire la faptul că județul nostru se află pe lista celor mai tinere din țară poate fi legat și de faptul că suntem pe primele locuri atunci când vorbim de speranța mică de viață.
Spre deosebire de județele care conduc clasamentul, Ilfov, Iași și Suceava, care figurează și pe lista celor cu speranțe mari de viață, Satu Mare e pe locul patru în topul județelor cu cele mai mici speranțe de viață.
Pe primul loc se află Tulcea, unde speranța de viață este de 73.24 de ani, potrivit datelor INS, în timp ce pe locul doi este Giurgiu, cu 73.96 de ani. Locul trei este ocupat de Călărași, cu o speranță de viață de 74.21 de ani, iar pe locul patru se află județul Satu Mare.
Potrivit INS, speranța de viață în județul Satu Mare este de 74.24 ani, cu o speranță de viață mai mare, de 78.07 pentru femei și o speranță de viață de 70.49 ani pentru bărbați. Asta în timp ce în Ilfov, speranța de viață este de 76.27 de ani, iar în Iași, speranța de viață este de puțin peste 80 de ani.