Astăzi ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat. Greva profesorilor, în a doua săptămână
Înscrierea pentru examenul Bacalaureat ar urma să înceapă luni, pe fondul grevei generale din Educaţie, care intră în a doua săptămână. Sindicaliștii au respins ultima propunere venită din partea Guvernului.
Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen.
„Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a precizat Ministerul Educaţiei.
Instituția a mai precizat că continuă să comunice permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București pentru evitarea situațiilor care ar putea crea sincope în desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar.
Greva din Educaţie a dus, până acum, la amânarea cu o săptămână a Evaluării Naţionale pentru clasa a VI-a, dar şi la decalarea înscrierilor în clasa pregătitoare.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 milioane lei, cu resurse europene, 410 milioane lei bani europeni din Programul Educaţie şi Ocupare pentru perioada din exerciţiul financiar 2021-2027, respectiv 313 milioane lei din bugetul naţional”, a adăugat Cărbunaru.
Încercarea Executivului nu i-a impresionat pe sindicaliști. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor a precizat că greva va continua, iar marți se anunță un protest de amploare la București.