FOTO. Accident în centrul municipiului Satu Mare. Disperare, acuze și țipete
Accident rutier produs pe Bulevardul Ion I.C. Brătianu din centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.50, atunci când o sătmăreancă și-a scăpat câinele pe șosea, iar o șoferiță nu a mai putut evita impactul cu animalul.
Au urmat imagini dramatice, în care proprietara disperată plângea în mijlocul drumului, iar concubinul acesteia a început să facă scandal cu șoferița care a condus mașina, acuzând-o că stătea pe telefon și din această cauză nu a văzut câinele.
Singura persoană cu capul pe umeri a fost angajata unui magazin situat în zonă, care a efectuat imediat manevre de resuscitare asupra animalului, aducând și apă pentru a-l trezi. La un moment dat, câinele a dat semne de viață, motiv pentru care proprietarii au fugit cu el la un cabinet medical veterinar.
Șoferița a declarat că nu a observat patrupedul, care i-a sărit în față dintre mașinile parcate pe partea laterală. Acesta a precizat că se va duce la Poliție și va cere despăgubiri din partea stăpânilor câinelui.
Într-un final, la fața locului a ajuns un echipaj de Ordine Publică, care a audiat toate persoanele implicate, respectiv martorii oculari.
N-a văzut pentru că era cu basul în telefon!
View CommentNem a nő a hibás hanem a kutya gazdája
View Comment@Tercica. dar patrupedul ce cauta fara lesa si botnita (cum prevede legea) in afara locuintei? Nu conteaza ca a fost tinut in brate sau nu, fix la fel cum a scapat acum poate sa scape in orice situatie iar mai apoi ceilalti sunt inca de vina. Nu va este rusine?
View Comment