FOTO. S-au realizat noi sensuri giratorii în Piața Libertății. Se schimbă regulile de circulație, parcările sunt interzise!
Au început lucrările de montare a noilor sensuri giratorii în Piața Libertății din centrul municipiului Satu Mare, acolo unde urmează ca o parte să se închidă definitiv, iar pe porțiunea rămasă se va circula în ambele sensuri. Măsura va intra în vigoare de luni, 15 mai 2023.
Proiectul privind reabilitarea Centrului Vechi al municipiului Satu Mare intră într-o nouă etapă. Proiectul avansează rapid în Parcul Central, astfel că de săptămâna viitoare lucrările vor continua pe tronsonul Casa Albă- Hotel Aurora și se vor institui o serie de reguli provizorii.
-începând de sâmbătă, circulația rutieră va fi restricționată pe acest tronson. Restricțiile nu vor fi aplicate pietonilor, păstrându-se un coridor de 3 metri pentru accesul pietonal.
-pe tronsoanele Hotel Aurora- Casa de Modă, Casa Albă-str. Cuza Vodă, respectiv în fața Catedralei Romano-Catolice se va institui sens dublu pentru traficul auto, conform planșei.
– între Hotelul Aurora și Ceasul Electric, respectiv între Casa Albă și str. Cuza Vodă vor fi desființate locurile de parcare
– vor fi amenajate sensuri giratorii provizorii în zona Ceasul Electric și zona Muzeului de Artă
– pentru a compensa reducerea locurilor de parcare, Primăria a găsit soluții alternative:
- proiectele privind construcția a două parcări supraterane pe str. Mihail Kogălniceanu și Decebal sunt în licitație
- din fonduri private a fost amenajată o parcare pe str. Mihail Kogălniceanu, cu o capacitate de peste 100 de locuri.