FOTO/VIDEO. Noi detalii în cazul decesului copilului de 3 ani de la o grădiniță din județul Satu Mare
Noi detalii ies la iveală în cazul copilului în vârstă de doar trei ani căruia i s-a făcut rău în timp ce era la grădiniță, iar educatoarea a alertat părinții cu privire la faptul că copilul vomită, respectiv că starea acestuia este tot mai rea. Copilul a leșinat, iar părinții au pornit cu mașina personală spre Satu Mare, acolo unde, pe drumul Botizului, în fața Liceului Economic, au făcut joncțiunea cu echipajul SMURD. Deși s-au făcut manevre de resuscitare timp de 45 de minute, copilul nu a mai putut fi salvat.
Conform informațiilor PresaSM, educatoarea de la grădinița din Agriș a observat în jurul orei 12.40 că copilul se simte rău și a vomitat, motiv pentru care la ora 12.42 a sunat-o pe mama micuțului, care locuiește în apropiere. Este important de precizat că educatoarea are studii de asistent medical.
Surse din cadrul grădiniței au precizat pentru PresaSM că s-au oferit să sune la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, dar părinții au luat decizia de a-l prelua pe băiat și de a porni chiar ei cu mașina spre Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.
Pe drum, la ora 13.13, părinții au sunat la 112 și au cerut o ambulanță. S-au întâlnit cu echipajul SMURD TIM în fața Liceului Economic, dar micuțul era deja în stop cardiorespirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, dar fără efect.
”La preluarea copilului de către ambulanța SMURD TIP acesta nu mai prezenta semne vitale. Însă, echipajul SMURD a inițiat imediat protocolul de resuscitare timp de 45 de minute, însă fără răspuns. Fiind declarat decesul la 14.10 minute”, au precizat surse medicale pentru PresaSM.
Istoricul medical al micuțului era unul bun. S-a născut cu un scor APGAR de 9/10 și nu figura cu nicio boală, având o stare de sănătate foarte bună. Astăzi a fost realizată și necropsia, urmând ca datele să ajungă la procurorul de caz.
Școala și grădinița din Agriș, care sunt în aceeași clădire, nu au cadru medical (asistentă sau medic), existând un acord cu medicul din comună, potrivit căruia ar trebui să intervină dacă sunt situații care necesită asistență medicală.
”Copilașul s-a prezentat dimineață la grădiniță, era sănătos, nu prezenta niciun semn de boală. Nu era în evidență cu boli cronice, brusc i s-a făcut rău. Cadrele didactice au vrut să sune la 112, dar părinții au spus la acel moment că nu e cazul, că îl duc ei cu mașina la Satu Mare. Copilul era conștient la acel moment”, a spus directorul unității de învățământ, Hrenyu Peter.
Poliția Satu Mare a dat publicității primele informații din ancheta referitoare la decesul copilului în vârstă de trei ani, din Agriș, județul Satu Mare. Care a decedat după ce i s-a făcut rău la grădiniță.
Concret, la data de 26 aprilie a.c., în jurul orelor 14.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către Spitalul Județean Satu Mare despre decesul unui minor.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că unui minor de 3 ani, domiciliat în localitatea Agriș, în timp ce se afla în incinta grădiniței din aceeași localitate, i s-ar fi făcut rău.
Minorul a fost preluat de către un echipaj de ambulanță, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de zeci de minute, s-a constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, nu sunt suspiciuni, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.