FOTO. Zece tone de haine second-hand urmau să ajungă în țara noastră. Frontieriștii sătmăreni le-au trimis înapoi
Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu zece tone de articole second-hand.
Miercuri, 26 aprilie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un automarfar, un cetățean român în vârstă de 40 de ani, cu domiciliul în județul Botoșani. Acesta transporta aproximativ zece tone de articole second-hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Suceava.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de materiale, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale privind operațiunile de spălare, dezinfecție și dezinsecție.
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.