DEMONSTRAȚIE. Cum a reușit un sătmărean să ”cumpere” un laptop fără niciun leu
Un sătmărean a demonstrat că a fost în stare să cumpere un calculator portabil fără să achite nicio sumă de bani. Cum?! I-a spus proprietarului că îl duce să îl verifice… și dus a fost. Până l-a găsit Poliția.
Concret, la data de 25 aprilie a.c., în jurul orelor 17.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat de 36 de ani, din Satu Mare, despre faptul că o persoană ar fi achiziționat un laptop de la acesta, fără a achita suma cerută.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la domiciliul persoanei păgubite, s-ar fi prezentat un bărbat de 27 de ani, din Satu Mare care, sub pretextul verificării stării de funcționare a laptopului într-o altă locație, i l-ar fi luat, fără a achita contravaloarea acestuia.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.