Pacienții își cumpără medicamentele în spitale din Satu Mare. Suntem primii în regiune
Aproape o pătrime dintre sătmăreni spun că au trebuit să își cumpere medicamente atunci când au fost internați în spitale, arată datele celor de la Graph.ro, care au analizat răspunsurile date de peste 300 de sătmăreni. Procentul este mult peste media națională, iar Satu Mare se află în topul județelor unde încă pacienții trebuie să își cumpere medicamentele de care au nevoie chiar dacă sunt internați în unități medicale.
La chestionar au răspuns un număr de 329 de sătmăreni, iar dintre aceștia, nu mai puțin de 21,58% au spus că au fost nevoiți să își cumpere medicamente pe durata internării în unitățile medicale.
Procentul plasează județul nostru cu mult peste media națională, calculată la 14,3%, iar Satu Mare este în topul clasamentului județelor în care pacienții trebuie să își achiziționeze tratamentul medicamentos, chiar dacă sunt internați, cel puțin asta arată datele valabile pentru luna trecută.
Practic, suntem pe locul 11 la nivel național și primii în regiunea de nord-vest a țării, cu restul județelor vecine înregistrând procente mult mai mici, majoritatea sub media națională de pacienți care au declarat că au cumpărat medicamente în timp ce se aflau în spitale.
Tendința este una de scădere, cu fluctuații, începând cu luna septembrie a anului trecut. Dar și așa, în ultima jumătate de an, au fost luni în care procentele au depășit pragul de 30%.
La polul opus al clasamentului stau județele Bistrița-Năsăud și Sibiu, acolo unde procentul celor care au declarat este de sub 10%.