VIDEO. S-a aprins Lumina Sfântă la Ierusalim. Când ajunge în această seară la Satu Mare
Lumina Sfântă, considerată un miracol al ortodoxiei, s-a aprins astăzi cu câteva minute înainte de ora 15 la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Mii de credincioși au participat la Vecernie, iar mulți dintre ei au fost cu telefoanele pornite pentru a surprinde momentul. Patriarhul Ierusalimului a împărțit Lumina care urmează să ajungă în această seară și la Satu Mare.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, când deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige, spune tradiția creștin-ortodoxă.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare sunt poliţişti civili: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc.
De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor religioase. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică.
Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei. Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt.
Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând, astfel, vata presărată deasupra. Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, pe care ulterior o aşază în două cupe de aur, cu care se întoarce în „Capela Îngerului”.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
Începând cu anul 2009, Patriarhul Daniel a inaugurat obiceiul ca Lumina Sfântă să fie aducă și în România.
La fel ca în anii precedenți, Lumina Sfântă va ajunge în această seară și la Satu Mare. Potrivit orarului oficial, avionul care aduce Lumina Sfântă ar trebui să aterizeze pe aeroportul Satu Mare la ora 21:30. De aici, Lumina va fi împărțită credincioșilor din județ, dar și delegațiilor străine și reprezentanților veniți din alte județe.