FOTO. Sătmărean lovit în plin de mașină, dus pe capotă zeci de metri. Victima, inconștientă
Accident miercuri seara în municipiul Satu Mare. Un bărbat a ajuns inconștient la spital după ce a fost lovit de o mașină. Acesta ar fi încercat să traverseze o stradă printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit de mașina condusă de o tânără șoferiță.
Totul s-a întâmplat miercuri seara, în jurul orei 21:00, pe strada Gabriel Georgescu din municipiul Satu Mare.
O șoferiță în vârstă de circa 25 de ani, aflată la volanului unei mașini de teren, intrând pe strada Gabriel Georgescu, nu a observat un bărbat care ar fi trecut strada aparent prin loc nepermis.
Șoferița nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul, a lovit pietonul, pe care l-a luat pe capotă și l-a dus aproximativ 25 de metri, după care pietonul a fost proiectat într-o mașină aflată parcată pe marginea drumului.
Din câte se pare, nu s-ar fi evidențiat urme de frână, dar acest lucru va fi stabilit de către criminaliști. Ce este sigur, vizibilitatea a fost scăzută din cauza ploii.
Victima, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost preluat, inconștient, de un echipaj medical al Serviciului Județean de Ambulanță.
Rudele victimei susțin că șoferița ar fi trebuit să circule cu prudență, date fiind condițiile de drum.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.
ACTUALIZARE, ora 22.40: Din păcate, victima a decedat în Ambulanță, chiar la fața locului. Odihnă veșnică…
Ce spune Poliția: ”La data de 12 aprilie a.c., în jurul orelor 21.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident, în municipiul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 28 de ani, domiciliată în Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe strada Gabriel Georgescu și ar fi lovit un bărbat de 38 de ani care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
Din producerea evenimentului rutier, a rezultat decesul bărbatului, la fața locului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.