FOTO. Cu nepoțelul pe minitractor. Un bunic a venit cu cel mic la protest, pentru un viitor mai bun
Moment emoționant la protestul de astăzi de la Satu Mare. Un bunic și-a adus și nepoțelul la protest. O parte dintre protestatari au ajuns cu utilajele la vamă, în timp ce alții au venit cu mașinile personale, totul pentru a-și striga nemulțumirea față de politicile europene când vine vorba de cerealele aduse din Ucraina.
Îmbrăcat bine, cumințel, în brațele bunicului, nepoțelul a participat și el la protest. Bunicul a precizat pentru PresaSM că a venit la mișcarea de rezistență, în ciuda vârstei, tocmai pentru că își dorește un viitor mai bun pentru nepotul său.
Cel mici a fost încântat de multele utilaje pe care le-a văzut, dar și de zgomotul claxoanelor și a stat cuminte până la terminarea acțiunii de protest.
Vă readucem aminte că astăzi fermierii sătmăreni, alături de colegi din Sălaj, Maramureș și Bihor au protestat pe drumul de la Turulung la Halmeu nemulțumiți de importurile de cereale din Ucraina, dar și de nivelul subvențiilor acordate României de Uniunea Europeană.