Un sătmărean s-a spânzurat după ce și-a violat fiica (12 ani) luni la rând. Procurorii l-au lăsat liber
Caz revoltător în zona Tășnadului, mai exact în satul Becheni. Un individ, în vârstă de circa 45 de ani, și-a violat fiica în vârstă de 12 ani. Acesta a profitat de faptul că mama micuței este plecată la muncă în străinătate, așa că luni la rând a profitat de biata fetiță, conform informațiilor PresaSM.
Individul a fost prins de către polițiști, iar probele împotriva individului au fost cât se poate de clare, pe corpul victimei fiind găsite urme biologice aparținând agresorului.
Polițiștii au vrut să îl ducă în fața procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, dar se pare că procurorul de serviciu a fost plecat din județ, așa că polițiștii au emis un ordin provizoriu de protecție, interzicându-i bărbatului să se apropie de minoră.
Ajuns acasă, și confruntat cel mai probabil cu perspectiva de a fi condamnat și de a ajunge la închisoare (acolo unde pedofilii au o viață foarte grea), agresorul a ales astăzi să își încheie conturile cu viața, spânzurându-se.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au precizat că nu sunt urme că în cauză ar putea exista suspiciuni de omor.
Potrivit datelor PresaSM, individul și-ar fi violat fiica începând cu luna august 2012!
Victima individului va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare, existând riscul să fie afectată pe viață. Oamenii legii se întreabă cum a fost posibil ca un astfel de individ să comită asemenea fapte și nicio persoană din localitate să nu știe, respectiv să informeze organele abilitate.