FOTO. Copil bolnav, așezat pe jos în curtea spitalului de Infecțioase. Acuzații dure din partea mamei
Acuzații dure din partea unei mamei care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru copilul său în vârstă de doar opt ani. Diagnosticat cu varicelă, într-o formă mai gravă, mama a fost trimisă chiar de medicul de familie la Urgențe, dată fiind starea copilului. Doar că odată ajunși la spital, cei doi s-au lovit de cadre medicale nervoase și de un portar care nici măcar pe bancă nu l-a lăsat pe cel mic să stea, toate pe motiv că este contagios.
„Incredibil ce se întâmplă! Este inuman”, sunt cuvintele unei mame care a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru copilul său în vârstă de opt ani.
Micuțul, diagnosticat cu varicelă, dar și infectat cu o bacterie, a ajuns împreună cu mama sa la Urgențe, trimiși acolo de medicul de familie care a constatat starea gravă în care se afla băiatul.
Doar că la Unitatea de Primiri Urgențe s-a strigat la ei și nici controlul medical nu a mers mai ușor, mai ales că copilul bolnav s-a și speriat.
„I sa recoltat sange, și atunci a tot pus presiune pe copil. Vă dați seama că la copil îi era frică”, a precizat mama pentru PresaSM.
„Dacă nu stă, va trebui să semnați că refuzați!”, i-ar fi spus asistenta mamei, în timpul procesului de recoltare a sângelui.
Nu a fost doar asta, ci s-a strigat la copil și să nu atingă nimic, pentru că e contagios.
Tot speriat de faptul că e cotagios a fost și portarul de la Spitalul de Boli Infecțioase, precizează mama celui mic.
Ajunși la unitatea medicală de pe strada Corvinilor, cel mic nu a fost lăsat nici măcar să se așeze pe bancă, pentru că avea varicelă. Nedormit, nemâncat și amețit, copilul n-a mai putut și s-a așezat pe jos, în curtea spitalului.
Mama celui mic dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la comportamentul cadrelor medicale atunci când vine vorba de copii mici, care sunt diagnosticați cu boli contagioase. Lipsa de empatie, dar și reacția asistentelor și portarului au făcut și mai dificilă o situație deja complicată pentru copil și pentru părinți.
Satu mare
View CommentProbabil ca un examen de reevaluare le-ar trimite la plimbare pe asistente si portari.
View CommentDoar 1 maxim 2, restul sunt usa de biserica.
View CommentCum am trecut prin Covid doar D-nezeu stie, cand la Contagioasele se balbaie cu carantinarea/izolarea unui caz de varicela.
Deplorabil… Stim ca nu toti sunt asa dar astia sctrica si mai mult reputatia si asa destul de proasta pe care o au unele spitalele si cadrele medicale…
View CommentProbabil doamnele asistente nu au copii sau parinti, conteaza doar cat pui in buzunar , o singura data am fost acolo , sper sa nu mai fie nevoie, nu mai vreau sa vad eroii…
View CommentSi astia vor mai mult respect si marire de salar.
View Comment