Accident în Carei și drum blocat. Un tânăr s-a răsturnat cu o autoutilitară
Accident rutier la intrare în municipiul Carei, pe strada Mihai Viteazul, în zona fabricii Contintech. Un tânăr șofer, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Culciu, s-a răsturnat cu o autoutilitară în care transporta nisip.
Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 12.00. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că mașina a rămas pe un sens de circulație, blocându-l timp de circa 20 de minute, timp necesar pentru un utilaj de tractare să repună autovehiculul pe roți.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Poliția continuă cecrcetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în acest caz.