FOTO. Alertă în județul Satu Mare! A evadat un ucrainean, care a omorât un om
Un bărbat (34 de ani, cetăţean ucrainean), aflat în arest la domiciliu, după ce a omorât un om, a dispărut fără urmă de 24 de ore. Acesta este căutat în special în județele Maramureș și Satu Mare.
Ce spune Poliția: ”Joi, 2 martie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în timp ce efectuau verificări cu privire la respectarea măsurii arestului la domiciliu de către un bărbat de 34 de ani de cetățenie ucraineană, au constatat faptul că acesta a părăsit fără încuviințarea instanței, locuința unde executa măsura arestului la domiciliu.
Bărbatul se afla în arest la domiciliu în urma comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fapte săvârșite în data de 22 mai 2022. În cauză, polițiștii au extins cercetările și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare”.
Individul a fost condamnat la 3 ani și patru luni de închisoare, după ce la data de 22 mai 2022, deşi era beat, s-a urcat la volanul unui autotren, cu care s-a răsturnat la Seini peste un localnic care se afla pe trotuar.
Mai multe detalii:
e in ungaria de mult.
View Comment