FOTO. Descoperire dramatică în județul Satu Mare. Bărbat găsit decedat într-un șanț
Descoperire dramatică în localitatea doba din județul Satu Mare. Acolo unde un bărbat a fost găsit decedat în șanțul de pe margine drumului.
Localnicii spun că bărbatul ar fi fost în stare de ebrietate, ar fi căzut cu fața în jos, iar în șanț ar fi fost apă, presupunând că victima s-ar fi înecat, relatează jurnaludesatumare.ro
Ce spune Poliția: ”În dimineața acestei zile, 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel SNUAU 112, despre faptul că într-un șanț din localitatea Doba, s-ar afla trupul unui bărbat, aparent fără suflare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate. În cauză nu sunt suspiciuni.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la Prosectura Spitalului, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”.