HARTĂ. Pericol de inundații în județul Satu Mare. Cod galben și cod portocaliu
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizările emise pentru mai multe cursuri de apă din județul Satu Mare.
Astfel, se menține codul portocaliu de inundații emis pentru râul Tur, valabil în intervalul 20.02.2023 ora 12:00 – 21.02.2023 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti Oaş – sector ȋndiguit (judeţul Satu Mare), Crişul Alb – sector aval S.H. Crişcior – amonte confluenţӑ cu râul Sebiş (judeţele: Hunedoara şi Arad), Niraj – afluent al râului Mureş (judeţul Mureş).
Ateționarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
Un cod galben va fi valabil în intervalul 20.02.2023 ora 12:00 – 21.02.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud) și Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), mai precizează cei de la INHGA.
Cote de atenție depășite la următoarele stații hidrometrice: stația hidrometrică Călinești-Oaș, sector îndiguit, pe râul Tur depășit cu 62 cm, stația hidrometrică Domănești, sector îndiguit, pe râul Crasna depășit cu 68 cm, stația hidrometrică Berveni, sector îndiguit, pe râul Crasna depășit cu 5 cm, stația hidrometrică Șintereag, pe râul Șieu depășit cu 30 cm
Situația hidrologică a lacurilor de acumulare: lacul de acumulare Călinești-Oaș, pe râul Tur: Faza I + 52 cm , lacul de acumulare Sălățig: Faza I Cotele de inundații depășite la următoarele stații hidrometrice: stația hidrometrică Turulung, sector îndiguit, pe râul Tur depășit cu 22 cm, stația hidrometrică Micula, sector îndiguit, pe râul Tur depășit cu 72 cm