VIDEO. Șoferiță atacată de zeci de persoane, după ce a lovit cu mașina un copil, în Tășnad!
Scene ireale după un accident rutier petrecut în orașul Tășand. O șoferiță în vârstă de 35 de ani a lovit un copil în vârstă de 12 ani și a fost la un pas să fie linșată de rudele și locuitorii cartierului. A fost nevoie de intervenția polițiștilor, dar și așa, oamenilor legii le-a fost greu să țină mulțimea în frâu, mai ales că unii instigau la violență de pe margine.
Totul a început după ce o șoferiță în vârstă de 35 de ani a lovit un copil în vârstă de 12 ani, pe o trecere din localitatea Tășnad. Accidentul rutier s-a întâmplat pe strada Petru Maior.
La fața locului au venit rapid rudele victimei și locuitorii cartierului, dar și echipaje de prim-ajutor și poliție. Doar că spiritele s-au încins, iar șoferița vinovată a fost nevoită să se baricadeze în mașină, de frica mulțimii recalcitrante.
În filmare se vede cum mai multe femei lovesc mașina femeii, inclusiv cu obiecte, iar una dintre ele chiar încearcă să intre în autoturism, în ciuda eforturilor repetate ale oamenilor legii de a controla situația.
Mai mult, bărbații aflați și ei la locul incidentului instigă la violență de pe margine.