După repetate semnale de alarmă, se caută soluții pentru problema câinilor fără stăpân din județ
Se caută soluții pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân din județ. O întâlnire a avut loc la Prefectură, dar urmează și altele, după ce ONG-urile au tras repetate semnale de alarmă că autoritățile locale nu respectă legea și nu și-au înființat servicii pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân.
În sala mică de ședințe a Instituției Prefectului județul Satu Mare a avut loc azi o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociațiilor Grupurilor de Acțiune Locală din județul Satu Mare (Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Someș – Codru, Asociația de Dezvoltare Microregională a Comunităților din Zona Sătmarului,Asociația Grupul de Acțiune Locală Țara Oașului).
La întâlnire au participat prefectul Radu Roca, subprefecții Altfatter Tamás și Romeo Pop, directorul de Cancelarie, Radu Iancu, secretarul general Cosmin Dorle precum și reprezentanți ai DSVSA, AFIR.
” Am dorit să avem o întâlnire la început de an pentru a rezolva împreună problema câinilor fără stăpân din județ. Prin Grupurile de Acțiune Locală să se găsească soluții de asociere între localități și finanțare a proiectelor comune prin care să se construiască adăposturi zonale. Urmează să avem o primă întâlnire, luni 16 ianuarie 2023 la ora 10,30 cu toți primarii membri ai Asociației Grupului de Acțiune Locală Țara Oașului pentru a stabili împreună și modalitățile de finanțare a funcționării acestor adăposturi”, a precizat prefectul Radu Roca.
Întâlnirea vine după ce ONG-ul Free Life a tras în repetate rânduri semnale de alarmă cu privire la situația câinilor fără stăpân din județ. Inclusiv pe paginile de socializare ale asociației, au fost prezentate cazuri în care sătmărenii din alte localități își abandonau câinii în parcările sau pe marginile drumurilor care duc spre municipiu.
Potrivit legii, „Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, servicii specializate
pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân înfiinţate la
nivelul unităţilor administrativ-teritoriale vor gestiona baza de date organizată la nivelul acestora”.
ONG-urile care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân au precizat că multe dintre unitățile administrativ-teritoriale din județul nostru nu respectă legea, iar multe dintre patrupedele fără stăpân ajung astfel fie pe raza municipiilor Satu Mare și Carei, fie în pădurile și zonele limitrofe ale comunelor.