FOTO. Sătmăreni ”vrăjiți” cu mii de lei de cea mai puternică vrăjitoare din România :)
Lipsa de educație și încrederea oarbă în puterea de sugestie a unor indivizi dubioși continuă să facă victime în județul Satu Mare.
De această dată, o familie din comuna Valea Vinului, județul Satu Mare, a crezut în ”puterile miraculoase și tămăduitoare” a ”celei mai puternice vrăjitoare din România”. Motiv pentru care i-au trimis individei mii de euro prin mandat poștal.
După care, ce surpriză, individa nu le-a mai răspuns apelurilor telefonice. Acum, după ce au fost țepuiți, sătmăreni cer ajutorul statului, prin instituțiile abilitate. Dar continuă să creadă în această cacealma a vrăjitoriei.
”Persoana asta a zis că suntem blestemați și că avem farmece negative. Prostește lumea și ia banii de pe toată lumea… Vorbește frumos până ce îi trimiți banii, după aia nu răspunde la telefon… trebuie să știe lumea și să aibă grijă cui îi trimite banii pe internet, că vor pierde o grămadă de banii”, susțin păgubiții.