Cadavru în descompunere găsit într-un apartament din Carei. Vecinii au alertat pompierii
Astăzi, în jurul orei 20:00 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină la o persoană care nu a mai răspuns de mai mult timp din municipiul Carei.
La locul intervenției s-au deplasat cadrele militare ale Detașamentului Carei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În sprijin a fost trimis și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii militari au asigurat accesul echipajului medical în locuință.
În momentul pătrunderii in interiorul locuinței, persoana, de sex masculin, cu vârsta aproximativă de 60 ani, a fost găsită în stadiu de descompunere.
Apelul la SNUAU a fost realizat de către un vecin.