FOTO/VIDEO. Bandă de infractori români, prinsă în Ungaria. Acționau în toată Europa, prin demolarea pereților magazinelor
Patru bărbaţi, cetăţeni români, au fost reţinuţi de poliţia din judeţul Zala, prin cooperare internaţională. Aceştia au jefuit magazine din mai multe ţări europene, prin spargerea zidurilor, luând cu ei bunuri tehnice de mare valoare, titrează MTI.
În octombrie 2021, a fost raportată o spargere la un magazin de echipamente tehnice din Zalaegerszeg în care autorii jafului au intrat prin demolarea unei porţiuni a peretelui din spatele clădirii. Din magazin şi din depozitul acestuia au fost sustrase telefoane mobile, tablete, ceasuri inteligente şi căşti în valoare de aproximativ 38 de milioane de forinţi (aprox. 95 860 euro). Astfel, a fost demarată o anchetă pentru furt de obiecte cu valoare mare, comis prin vandalism.
Zsolt Szigeti, membru al echipei de investigaţie, a explicat că s-a dovedit că autorii au cumpărat, cu două zile mai devreme, uneltele folosite pentru spargere dintr-un magazin de bricolaj din Siófok, unde aceştia şi maşina lor au fost înregistraţi de o cameră video. Cu ajutorul acestor imagini a reieşit că, în ziua cumpărăturilor, autorii faptei sosiseră în Ungaria, din Austria, cu două autoturisme: unul cu numere de înmatriculare austriece, iar celălalt cu numere poloneze. Aceştia au rezervat o cazare în Siófok şi de acolo au plecat spre Zalaegerszeg pentru a studia locul jafului.
De asemenea, au existat înregistrări în care aceştia, după spargerea de la Zalaegerszeg, au părăsit Ungaria îndreptându-se spre România. Poliţiştii din judeţul Zala au contactat autorităţile din mai multe ţări europene şi au identificat patru cetăţeni români care au comis furturi similare în Franţa, Germania, Austria, Cehia şi Slovacia, a explicat Zsolt Szigeti.
Izabella Karmazsinné Srágli, de la Departamentul de Investigaţii Penale al ZVRFK, a declarat că, după identificarea făptaşilor, a avut loc, în aprilie anul trecut, la Haga, o întâlnire a autorităţilor ungare, române şi alte autorităţi penale din ţările în cauză. În urma cooperării acestora, în baza unui ordin european de investigaţie, în data de 6 decembrie, cei patru suspecţi au fost reţinuţi în România, în timpul unei razii efectuate în mai multe locuri, cu participarea poliţiştilor din Ungaria şi România.
Aceasta a mai adăugat că au fost confiscate telefoane mobile, computere, suporturi de stocare a datelor, dar şi hainele folosite la spargerea din judeţul Zala. Două persoane au fost interogate în calitate de suspecţi, iar două în calitate de martori, însă toţi cei patru bărbaţi se pot apăra în stare de libertate, în România.
cine a dispus lăsarea in libertate Incurajează vandalismul, tâlhărirea, furtul. Tocmai statul prin legile slabe față de adevărații infractori favorizează infracționalitatea. Și germanii și austriecii.
View Comment