Profesorii de la Colegiul Eminescu, plângeri penale împotriva elevilor. Dezastru în unele clase
INCREDIBIL unde s-a ajuns la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Satu Mare! Mai mulți profesori au formulat plângeri penale împotriva unor elevi și REFUZĂ să mai intre la orele de curs din unele clase.
”Din păcate, la clasă există o atmosferă destul de tensionată, dar nu tensionată în limite normale, dar la ceea ce s-a ajuns este o situaţie aberantă, la care profesorii cu vechime au ajuns să nu mai dorească să predea la clasă şi au fost nevoiţi să formuleze plângeri penale”, susțin surse avizate pentru PresaSM.
Din această situație fără precedent s-a ajuns ca întregul corp profesoral, întrunit în Consiliul Profesoral, să ceară montarea de sisteme de supraveghere video-audio în clasele cu probleme.
”Există câţiva factori perturbatori, măsura fiind luată pentru a exista siguranţă atât pentru elevi cât şi pentru profesori”, mai spune sursa PresaSM.
Una dintre clasele cu mari probleme este a XII-a C, care funcționează în clădirea principală, la etajul al doilea. Unul dintre elevii vizați de această măsură consideră că măsura este ilegală și abuzivă, precizând că s-ar încălca astfel prevederile GDPR.
Conform rapoartelor Consiliului clasei, prezentate de către dirigintele clasei Consiliului Profesoral și obținute de PresaSM, ”în perioada acestui an școlar au fost constatate abateri grave de la regulamentele școlare, de la conduita de elev. În repetate cazuri, în cadrul Consiliilor Profesorale, colegi profesori își manifestau dezaprobarea și îngrijorarea faţă de escaladarea și agravarea situației disciplinare, cauzată de unii elevi pentru un caz de indisciplină analizat și dezbătut în cadrul ședinței Consiliului clasei a XII-a C”.
În unele situații s-a impus chiar prezența polițiștilor în sălile de clasă! Situația abaterilor disciplinare nu este una nouă. Repetarea sau chiar agravarea acestor situații conflictuale i-au determinat unii profesori să renunțe la predare, opinând faptul că nu mai au resurse, metode, căi prin care să remedieze atmosfera din timpul unor ore sau să suporte ofensele repetate din partea unor elevi.
ACTUALIZARE. Redăm mai jos – în FACSIMIL- concluziile depuse de către avocatul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare la Tribunalul Satu Mare, din care rezultă CLAR și fără ECHIVOC că unii profesori au depus plângeri penale împotriva unor elevi! Fapt contrazis public – în mod fals – de către unii reprezentanți ai unității de învățământ.
Un elev care nu isi respecta profesorul,nu isi respecta nici parintii.Vina o poarta educatia care au primit o in familie,parintii sunt cei mai vinovati.Este de neconceput ca un elev sa fie obraznic si agresiv cu cei care incearca sa i creeze un viitor!Rusine parintilor care au crescut asemenea odrasle!
View CommentFoarte regretabil că s-a ajuns in acestă situație. Lipsa de educație din familie ….
View Commentsau așa modele au avut in familie …nu știu să respecte în primul rând Instituția școlară. Copilul este oglinda familiei.
Foarte regretabil că s-a ajuns in acestă situație.Copilul este oglinda familiei. Ce modele au avut in familie acești tineri ?? …elevi nu se pot numi.
View CommentO fi fost crescut și educat de bunici !
View CommentEste foarte trist ceea ce aflam, aici a ajuns invatamanatul romanesc si sunt sigura ca nu e o situatie singulara, probleme de acest tip intalnindu-se in multe licee. S-a ajuns aici datorita scaderii agreate de sus a calitatii educatiei si a statutului profesorului in societate, coroborat cu cresterea drepturilor elevilor. Orice s-ar intampla intr-o scoala, profesorul e de vina. Ar trebui ca statul sa protejeze prin lege persoana profesorului. Numai cine nu a predat generatiilor de acum nu stie despre ce vorbesc!!
View CommentDin pacate ,copii problema -parinti problema.In multe cazuri ,ar trebui întâi sa educam parintii și apoi copiii.Acești copii provin fi familii unde educația lipsește,iar alcoolul este la putere.Am avut iintr-un an un copil dintr-acesta .La începutul anului, la careu , ,acesta a început sa înjure și sa jicnessca profesorii.Fiind auzit de doamna director ,s-au cerut informațiidespre respectivul elev,ifiind-ca cunosteam familia și i- am explicat ca acesta provine dintr-o familie unde așa se vorbește ,,unde mama se ocupa cu “ghicitul”iar tatăl cu băutura.In zadar se încearcă la scoala șase ore sa fie educați ,dacă după ore se întorc tot in mediul toxic in care s-au născut!
View CommentOare de ce pe vremea cînd liceul Eminescu îl avea drept director pe profesorul Pop nu s-au întîmplat astfel de lucruri? Nu cumva parte din vină e și a conducerii actuale a liceului?
View CommentDe vină este educația de tip „laissez faire” promovată după anii 90. Niciodată, nici măcar în primii ani ai comunismului, profesorii nu au fost atât de batjocoriți de autorităti, pt care există doar elevi și părinți, profesorul nu există. S-a ajuns să se organizeze inspecții pt a verific „starea de bine a elevilor”. Părinții au fost încurajați de autorități șă batjocorească profesorii. Elevii fac orice pt că ei știu că li se permite orice.
View CommentAre mare dreptate doamna Chetereanu Margareta. Am crezut ca nu vad bine cand am citit titlul articolului. Candva aceasta institutie de invatamant era una de marca, cu rezultate deosebite. Daca erai absolvent al susnumI.tului liceu, nu aveai probleme cu admiterea la un institut de invatamant superior. Elevii erau disciplinati, profesorii respectati, iar parintii nu-si depaseau competentele. De elevi, ce sa mai zic, aveau parinti, acum se pare ca le-a scapat situatia de sub control.
View CommentDoar pe vremea ministrului Marga s-a incercat prin Statutul Personalului Didactic-jalonarea drepturilor cadrului didactic, dar democratia prost inteleasa i-a facut pe unii elevi si parintii ai acestora,sa se eschiveze, ca elevii nu au destule drepturi si sa actioneze prin diverse cai sa le implementeze in regulamentele de functionare si aplicare a legislatiei din invatamant, pe rol. Si uite unde s-a ajuns?!
Daca profesorii se revoltau impotriva drepturilor incalcate ani la rand, erau condamnati de Opinia Publica: fac greva, nu le este rusine, etc.
Apreciez acest act de curaj al cadrelor didactice din aceasta institutie de invatamant, care cred ca nu e singura care se confrunta cu asemenea situatie, in tara. Este de datoria lor sa-si apere demnitatea de dascal, daca diriuguitorilor de legi nu le pasa! Poate se vor trezi la realitate, daca va da Bunul Dumnezeu sa acceada, in perspectiva, in aceste functii, elevi cu adevarat eminenti!