FOTO/VIDEO. Pelerinii au luat cu asalt Vaticanul pentru a-și lua rămas bun de la papa emerit Benedict
Mii de credincioşi se adunaseră luni dimineaţă la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Benedict al XVI-lea, fostul papă care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani. Trupul său a fost depus în faţa altarului din Bazilica Sfântul Petru, unde va rămâne până la funeraliile sale care vor avea loc joi.
Fostul papă Benedict a murit sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, în mănăstirea unde a ales să trăiască după demisia sa din 2013.
Trupul său, îmbrăcat în veşminte liturgice roşii şi aurii, a fost aşezat pe un catafalc simplu, cu două gărzi elveţiene stând de o parte şi de alta. Accesul credincioșilor a fost permis de la ora locală 9:00 (10:00, ora României), iar marţi şi miercuri programul este de la 7:00 la 19:00 (ora locală).
Scenes of pilgrims entering St. Peter’s Basilica to pay their respects to Pope Emeritus Benedict XVI. pic.twitter.com/nvY3zIHLCl
— Vatican News (@VaticanNews) January 2, 2023
Funeraliile vor avea loc joi în Piaţa Sfântul Petru şi vor fi prezidate de Papa Francisc. Vaticanul a anunţat că va fi o ceremonie simplă, solemnă şi sobră, în conformitate cu dorinţele defunctului.