FOTOGALERIE. Accident grav în județul Satu Mare. Patru victime la Urgență
Un accident rutier s-a petrecut astăzi, în jurul orei 18.00, între municipiul Carei și Ghenci, pe Drumul Național 1F. Este vorba despre o coliziune între două autoturisme.
Din primele informații obținute de Carei News, se pare că un autoturism a încercat sa schimbe direcția de mers fără ca șoferul să se asigure corespunzător, moment în care un alt autoturism a izbit mașina din față.
Ce spun POMPIERII: ”Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, între localitățile Carei și Ghenci.
La fața locului s-au deplasat 11 cadre militare cu o autospecială de descarcerare, autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.
La sosirea forțelor de intervenție, cele 4 victime implicate în accident erau evacuate de către un echipaj de prim ajutor aflat pe traseu.
Două victime de sex feminin au fost transportate la Spitalul Municipal Carei cu politraumatisme grave. Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la mașinile implicate, acționând totodată și la sablarea carosabilului”.