Incident șocant în țară. Tânăr polițist, găsit cu venele tăiate și împușcat în cap
Incident șocant în județul Galați, acolo un tânăr în vâstă de 21 de ani, proaspăt angajat ca polițist, a fost găsit de mama sa inconștient, cu venele tăiate și cu o plagă împușcată la nivelul capului, titrează jurnaliștii de la Monitorul de Galați.
La data de 13 decembrie 2022, Poliția Orașului Târgu Bujor a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 21 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, și-ar fi tăiat venele și s-ar fi împuscat în cap, fiind în stare de inconștiență.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și, după primele verificări, au stabilit faptul că tânărul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și, în momentul producerii incidentului, se afla în concediu.
Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile locuinței sale, căzut la podea, în stare de inconștiență și prezentând o leziune în zona capului.
Personalul medical din cadrul SMURD Galați care a ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acesta nu a mai răspuns și a fost declarat decesul.
Polițistul trecuse testarea psihologică și era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția martie 2022.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a întâmplat acest incident.