Frații polițiști ies din arest și merg acasă. Apreciați de colegi, buni profesioniști
Cei doi agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare vor fi eliberați din Arestul Poliției Satu Mare și vot fi plasați sub control judiciar, au precizat surse avizate pentru PresaSM.
Este important de precizat că cei doi agenți, frați, sunt foarte apreciați de către colegii lor. Aceștia s-au remarcat prin implicare la locul de muncă.
DETALII —> CLICK AICI
”Adevărul e că atunci când am fost în tură cu oricare dintre ei nu îți era frică. Interveneau foarte hotărât, își făceau treaba ca la carte. Mulți dintre colegi suntem de părere că cei doi agenți trebuie judecați și după faptele bune pe care le au în câmpul muncii. Nu am simțit niciodată că s-ar eschiva de la muncă, dimpotrivă, chiar dacă aveau un anumit statut financiar”, au precizat unii colegi pentru PresaSM.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au remis un comunicat de presă prin care explică de ce i-au reținut pe cei doi agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare. Redăm mai jos comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare:
”În perioada 2020-2022 au construit în vederea vânzării, în nume personal, mai multe imobile pe raza jud. Satu Mare şi au obţinut foloase patrimoniale necuvenite, constând în diferenţa dintre suma cu care înstrăinau aceste imobile şi suma declarată ca fiind valoarea pe care o avea imobilul după construire, acte incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care aceştia o îndeplineau.
De asemenea, în perioada de referinţă, aceştia au administrat, în fapt, societăţi comerciale şi au desfăşurat activităţi în numele acestora precum cumpărarea de materiale de construcţii; angajarea de personal şi coordonarea acestuia; încheierea de contracte cu diferite societăţi având ca obiect comercializarea şi vânzarea de materiale de construcţii în vederea construirii şi vânzării imobilelor.
Totodată, în scopul efectuării activităţilor anterior menţionate, persoanele în cauză au efectuat deplasări cu autospecialele de poliţie cu care erau planificaţi în serviciul de patrulare şi s-au deplasat, în timpul programului de serviciu, fie la depozite de materiale de construcţii, fie la imobilele aflate în construcţie.
În cursul zilei de 28.11.2022 au fost puse în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară, emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare. În prezent faţă de persoanele în cauză s-a dispus luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 de ore.
Ca urmare a faptului că persoanele în cauză au calitatea de agenţi de poliţie în cadrul I.P.J. Satu Mare, urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”.
Adevărat, unu la ordine publica in satu mare și celalalt la rutiera in livada..dar colegul lor care a declarat ca era în tura cu oricare dintre ei… oare la ce departament lucrează?:))) mai lăsați dracu vrajeala ca ii știe tot județu,nu orașu!
View CommentMare tam tam, oameni au făcut case și au vândut mai departe. Nu vad cei atâta tam tam, dacă nu a ajuns salariul au lucrat pe lângă, undei problema?
View CommentBecali… nu e vorba numai de „vandut case”, oricum tie ti se pare corect daca eu imi fac bine treaba la munca sa am dreptul sa fur sau sa fac evaziune ?
View CommentProblema ii ca ne dom toti cu parerea.
Legea trebuie sa fie fel pentru toti.