Deputatul Nagy Szabolcs: ”Felicit colectivul DGASPC Satu Mare. 25 de ani în slujba sătmărenilor”
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare a împlinit 25 de ani de la înființare! Deputatul UDMR de Satu Mare, Nagy Szabolcs, a felicitat conducerea instituției pentru rezultatele foarte bune pe care le-a obținut și care s-au concretizat cu salvarea unor destine aflate în nevoie.
”De-a lungul carierei mele, am fost mereu alături de instituție, am ajutat-o mereu în tot ceea ce am putut. M-am alăturat Consiliului Județean Satu Mare în 2007, iar din diversele funcții pe care le-am ocupat acolo am căutat mereu oportunități de a ajuta, iar din 2020, am continuat susținerea ei în calitate de deputat, deoarece consider că este de datoria mea să întind o mână de ajutor celor aflați în nevoie.
La gala din această seară, am putut vedea și destinele care s-au îndreptat poate chiar datorită colaborării dintre cele două instituții, sistemul social din județ reușind să ofere tot mai mult celor nevoiași. Pentru copii și adulți deopotrivă!”, a precizat Nagy Szabolcs.