Calvarul șoferului turc, care s-a răsturnat vineri, la ora 05.00, cu TIR-ul în zona Aeroportului Satu Mare, fiind lăsat fără permis de conducere după ce a intrat pe contrasens și a provocat un accident, s-a terminat.
TIR-ul răsturnat a fost repus pe roți, iar șoferul turc își va lua o scurtă vacanță pentru că nu mai are dreptul să conducă o bună perioadă de timp.
Ce-i drept, toată povestea s-ar fi putut termina mai repede dacă inspectorii de la Vama Interioară ar fi lucrat sâmbătă și ar fi rupt sigiliul aplicat pe marfa TIR-ului, astfel încât marfa să poată fi mutată într-un alt TIR, iar autotrenul răsturnat să fie repus pe roți.
Reporterii PresaSM.ro au reușit să afle detaliile cazului. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM.ro că polițiștii au luat legătura cu patronul firmei de transport din Turcia pentru a rezolva problema. Oamenii legii s-au descurcat destul de greu, pentru că patronul nu vorbea limba română. Așa că au folosit programul ”google translate”.
Așa au aflat că TIR-ul se îndrepta spre Finlanda cu produse din materiale textile. Patronul turc le-a solicitat autorităților române să suporte cheltuielile privind ridicarea TIR-ului, dar polițiștii i-au explicat că nu există cadru legal pentru așa ceva. Mai mult, nicio firmă de specialitate din județul Satu Mare nu s-a angajat benevol la o astfel de lucrare.