FOTO. Fost lider al lumii interlope, PROFESOR de matematică. Ar fi ordonat asasinate
Situație incredibilă într-un liceu din Turda. Un fost lider al lumii interlope, cunoscut sub numele de Balibacea, a ajuns să predea matematică la Colegiul Național Mihai Viteazu din oraș, informează observatornews.ro
Numirea bărbatului nu a fost primită bine nici de colegi, dar nici de părinți, mai ales că acesta a fost condamnat și la închisoare. Profesorii au intrat în grevă japoneză și cer directoarei unității de învățământ, conform stiridecluj.
Ovidiu Vancea, zis Balibacea, a fost considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din Cluj. El a fost judecat la Curtea de Apel Iași pentru că, în anul 2003, ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlorpe din Turda. Procurorii DIICOT l-au arestat pe Ovidiu Vancea, alături de alți trei bărbați sub acuzația de tentativă de omor. Vancea a stat în arest timp de 22 de luni, fiind trimis în judecată și achitat la toate instanțele. Fapta a existat, dar nu au fost probe că a fost comisă de Ovidiu Vancea și de ceilalți trei bărbați. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 2013, achitarea definitivă a lui Vancea.
În 2010, actualul profesor de matematică a fost reținut pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul se ridica la 700.000 de lei. În 2012, Balibacea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.
Ulterior, Ovidiu Vancea a atacat sentința, iar în 2015 Curtea de Apel Cluj a majorat condamnarea la 10 ani de închisoare. Balibacea a motivat că va fi tată de gemeni, mama copiilor săi fiind o tânără pe care a cunoscut-o în perioada în care era în detenţie. Instanţa nu s-a lăsat înduplecată şi i-a majorat pedeapsa dată de instanţa de fond, de la 5 ani de închisoare la 10 ani de închisoare, ”pentru comiterea infracţiunii de instigare la înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de articolul 74 alineat 2 Cod penal, articolul 76 alineat 1 litera a, alineat 2 Cod penal”.
SURSA: observatornews.ro