FOTOGALERIE. Buldozerele au intrat în parcul central din Satu Mare. Cele mai noi imagini
De aproape două săptămâni parcul central al municipiului Satu Mare a fost închis pentru derularea lucrărilor de modernizare. În prezent, activitatea de pe șantier se concentrează în jurul aleilor pietonale, unde au fost ridicate vechile dale.
La începutul lunii noiembrie, autoritățile locale au anunțat ordinul de începere a modernizării zonei centrale vechi. Proiectul, care se va derula în etape, a debutat cu reamenajarea parcului central, care se va finaliza aiba în primăvara anului viitor.
În seara zilei de 8 noiembrie, accesul pietonilor în parc a fost restricționat și au început lucrările.
După aproape două săptămâni de muncă, lucrările se concentrează în continuare pe aleile pietonale, unde a fost spart asfaltul și ridicate bordurile și piatra cubică.
De asemenea, una dintre vechile fântâni a fost deja dezafectată, iar mai mulți copaci au fost marcați pentru tăiere.
Nu mai puțin de 23 de milioane, bani europeni, va cheltui Primăria municipiului Satu Mare pe proiectul de modernizare a zonei centrale vechi, care prevede inclusiv închiderea parțială a traficului pentru automobile.
Prime etapă, cea de modernizare a parcului, potrivit graficelor, ar trebui finalizată în primăvara anului viitor, când vor începe și lucrările la partea carosabilă.
Până atunci, toate evenimentele organizate anterior în Parcul Central, au fost mutate în Piața 25 Octombrie, inclusiv Târgul de Crăciun.
Autoritățile județene au declarat că vor discuta cu cei de la Primăria Satu Mare ca, de 1 Decembrie, să se permită accesul în parc la statuia lui Vasile Lucaciu pentru depunerea de coroane.