Protestul unei eleve curajoase din Satu Mare: ”Ce am învățat în 12 ani de școală?”
O elevă în clasa a XII-a (căreia îi vom proteja identitatea din motive obiective) din municipiul Satu Mare a scris pe pagina sa de Facebook un protest manifest prin care critică starea învățământului. De la profesorii care așteaptă cadouri la diferențele dintre elevii cu părinți modești financiar și cei cu părinți înstăriți. Ca și o formă de protest, tânăra – cu o situație materială foarte bună – refuză să participe la banchetul de final de liceu.
Redăm mai jos postarea tinerei:
”Ce am învățat în 12 ani de școală? Că orice profesor poate să te trateze ca dracu că oricum nu se face nimic în privința asta! Că oamenii sunt foarte răi! Că bullying-ul îl dau tot timpul persoanele care sunt sub tine, frustrate, rele, fără personalitate, doar ghidate de “mami”, fără “mami” nu se șterg nici la cur, mami continuă și la 18 ani să le șteargă.
Sunt în clasa a 12a și am câteva chestii de exprimat.
Am ajuns la această școală în clasa a 3-a. Învățătoarea m-a tratat absolut nasol, mă facea mereu să mă simt prost, era o femeie rea și, evident, că nu doar cu mine era așa, doar că eu de mică eram super frustrată că îmi doream să fie corectă cu toți, îmi doream să fie totul fair mai ales că aveam și atunci niște colegi mai amărâți pe care îi trata foarte diferit, și uram chestia asta. Așa mică cum eram, nu eram proastă, se observau și atunci chestiile astea, însă mereu comentam, mereu spuneam ce am de zis, iar restul nu.
Am ajuns la liceu, profesoara de română nu avea nici măcar un gram de respect pentru noi, pentru mine, dar se aștepta să primească respect. O să povestesc o fază, la care toți colegii mei au asistat, însă din cauza pupincurismului și a fricii de a vorbi, nimeni nu mi-a ținut partea. Am dat un test, am luat o notă, cred că era un 8, nu țin minte exact. Nu conta nota în sine, niciodată nu au contat pentru mine, notele nu reflectă inteligența, dar conta faptul că știam ce am scris știam ce am învățat.
Dar am observat că ea nota testele după numărul de pagini pe care l-ai scris. Evident că am scris 2-3 pagini,dar am un scris mic, însă un coleg a scris mult mai mare, jumate din contexul pe care l-am scris eu, și a luat 10. Și mai era o colegă în situația mea, ne-am dus și atunci cu respect, să o întrebăm, cum a corectat testele așa, măcar să fim lămurite. Colega mea nu a stat pe subiectul ăsta, nu a vrut să mai zică și altceva,dar eu m-am frustrat iar și am spus că nu are sens deloc, că nu e corect. Și aud, cu o aroganță diplomatică de la Harvard, citez: “Dacă știi să calculezi punctaj“ și am întrerupt-o și am întrebat-o, citez: “cum adică dacă știu să calculez? mă vedeți proastă?”. După scurt timp am mai dat un test și au venit rezultatele, și la toți le a dat testele, și al meu și al acelei colege care vezi doamne nu am fost mulțumite data trecută, le-a pastrat ultimele. Și când mi-a strigat numele, mi-a arătat testul mie în fața clasei și cu o dorință de a mă umilii mi-a arătat unde am greșit (fără să întreb eu) și mi-a spus așa, citez: “poți să ai note de 10 la geografie și de 4 la română dacă atât te duce mintea”.
Asta s-a întâmplat anul trecut, iar tot anul trecut, în clasa a 11-a ,s-au strâns bani pentru o mică atenție pentru absolvenți (cei din a 12-a) și pentru împodobirea claselor de a 12-a. Nu a fost nici o problemă, mereu am fost de acord cu tot, îmi plac lucrurile frumoase, îmi place să văd că alții sunt fericiți, nu am avut atunci nici măcar o problemă. Dar au fost niște persoane care nu și-au permis să dea bani pentru așa ceva, care au probleme financiare, probleme în familie și evident nu au avut în momentul ăla bani să dea.
Un om de la catedră, aproape zilnic, îi întreba unde sunt banii? În condițiile în care știa situația acelor persoane. Și subtil,zilnic în fața clasei îi făcea să se simte prost, umiliți, mă uitam la ei și vedeam cât de prost le pică, vorbeam cu ei în pauze și îi întrebam, ”totuși de ce permiți să fii tratat așa”, să fii aproape zilnic pus în ipostaza de “sărac/săracă”.
Era o nesimțire! Și am fost eu prima care a spus “nu vreau să mai dau bani pentru nimic” . Pentru ce să dau? Aveau toată implicarea mea, dar când ești rău, îmi pierzi respectul și îmi piere cheful să “colaborez” cu așa persoane. Au mai apărut discuții despre banchet. Evident, am spus din prima că refuz să particip la așa ceva. De ce să particip? Să stau la masă cu colegii pupincuriști care oricât ar ține cu mine și ar ști că am dreptate, mereu tac? Să stau cu colegi care fac bullying față de alți colegi, să stau și să nu mă simt bine?
Să dau bani ca să nu mă simt bine? Să dau bani să vină și acei profesori la banchet care mie una mi-au arătat câtă răutate există? Să le mai dau și cadou. Pentru ce? Scuze, pentru cine. Dar nu, cu tupeu vorbim de cadouri, de bani. În fiecare an, de la clasele de a 8-a și de a 12-a ei primesc cadouri. Anual. Nu e putin absurd? Am refuzat toate astea, și am fost prima care a spus chestiile astea, și oricâte persoane erau de acord cu mine, una singură a făcut același lucru, o colegă de a mea, pe care o respect maxim că nu e o pupincuristă și zice ce are de zis pe față.
Restul, în clasă, la fel, aproximativ aceeași părere ca mine și citez mulți colegi acum “la ce să le dăm cadouri?” Nu li s-a părut la nimeni normal așa ceva, mai ales că trebuiau să dea cadou inclusiv la învățătoare care evident nu le-a predat la toti, era foarte absurd să primeasca și ea cadou. Mai citez ceva, tot spus de unii colegi “la ce să dăm atâția bani. Mie mi se pare scump”.
Da la ședință și dirigenție era total altceva, toți părinții sunt super rich, toți sunt de acord cu tot și cu toate. Foarte funny, dar mama mea nu a înghițit așa ceva și evident că ea și-a spus opinia. Și aici chiar nu e vorba de bani, nu îmi place să mă laud, chiar nu sunt așa, dar în clasa a 8-a, din milă că mulți nu au avut posibilități, și de prea bună ce a fost mama mea, care la scurt timp a fost luată de proastă, a plătit tot banchetul, toate cadourile, absolut tot, fotograf albume, tot, din banii ei, pentru toată clasa. Și nimeni nu a apreciat deloc, niciun părinte.
Nici nu era vorba de asta, dar când îmi spun și eu și mama mea opiniile, se trezesc adulți, părinți care în a 8-a au fost vai de capu lor, să zică că “pentru 200 de lei” și chestii de genul de parcă e vorba despre bani, nu despre respect. Dacă era respect, la cât de sufletistă e mama mea îs sigură că mai făcea o dată greșeala de a plăti tot, pentru toți, pentru că o cunosc. Și da ,acum la început de a 12-a, asta era și intenția, chiar dacă nu mă duc la banchet, să dea banii, să meargă cineva care nu are o situatie financiara foarte buna, in locul meu.
S-au întâmplat destule faze, și cu bullying-ul cu unele din colegele mele, și multe altele, și îmi pare maxim de rău că am vorbit pentru ele, că ele tăceau și se plângeau, dar la dirigenție doar eu vorbeam si încă 2 colege. Le-am ținut spatele, și nu doar o dată, și la mai multe persoane, dar când aveam eu o problemă, vorbeam singură, doar eu pentru mine, nimeni, nici dracu nu zicea ceva, nu-mi ținea nimeni spatele, și nici nu aveam nevoie ,dar clar nu o să o mai fac și eu pentru alții.
Și de multe ori fetele, colegele, colegii, îmi ziceau că am dreptate că așa e, sau după ședință ca vai foarte bine a spus si mama ta, exact așa e, dar ele niciodată nu spuneau nimic în față.
Îmi e scârbă, gândiți toți cu același creier”.
PAREREA MEA E CA VINA APARTINE SI INADAPTARII SI NU CRED CA PUTE SA GENERALIZAM. INTR-ADEVAR EXISTA USCATURI IN INVATAMANT DAR EXISTA SI PROFESORI DEVOTATI. TREBUIE SA STII CUM SA II IEI PE TOTI ACESTIA INCAT SA ITI FIE TIE BINE.
View CommentSUCCES MAI DEPARTE SI O ADAPTARE MAI USOARA LA REALITATEA FACULTATII
Să înțeleg că această elevă a decis să protesteze, doar că articolul e lipsit de relevanță, atât timp cât nu include informația concretă, ce liceu, ce profesor, punctul de vedere al profesorului.
Într-o lume justă astfel de lucruri se pun în balans, un elev poate să se plângă cât vrea, dacă nu știe să zică cine e vinovat și de ce, chiar și după ce termina liceul.. Cred că personalitatea elevilor nu este suficient de puternică să aibă încredere în ei.
Și eu am avut fel și fel de profesori, clasele 1-4 eram un copil care nu scria frumos, și oricât au încercat părinții și profesorul să scoată un scris frumos, eu tot ca un doctor am scris
Ajuns la liceu, nu pot să spun că eram un elev de 10, aveam doar 1 materie care îmi trăgea media jos. Matematica făcută cu un profesor care îmi era antipatic ca și nivel didactic, majoritatea dădeam skip la temele de la matematică, pentru că primeam prea multe exerciții ca și temă, iar la clasă se făceau diferențiat matematică, unii primind mai mult decât alții, ajunseseră să facă simplifică, împărțiri în ecuație, ridicare la putere a ecuației, încât era greu de urmărit după 2-3 pagini pe 1 exercițiu.. Au fost și exerciții greșite la care profesorul nu se dădea bătut și încerca să le rezolve în 5 table…
Pentru mine ca elev un astfel de proces de învățare a matematici era dezastruos, la fel cum era și pentru alții, am ajuns ca la bac să numai fiu un elev de 5-6 pe toți cei 4 ani de liceu, la nota 9 la Bac, doar că desigur am avut nevoie de meditați la matematică cu o profesoara de la alt liceu.
Îmi e imposibil să iubesc matematică, cert este că o înțeleg mult mai ușor acum după o facultate.
Un elev nu trebuie forțat și obstracizat să știe matematică, care tu ca profesor nu ești în stare să o balansezi ca toată clasa să știe să rezolve exercițiile, fără să se teamă constant de ce nota primesc dacă sunt chemați la tablă, sau nu au știut rezolva un exercițiu la temă, soluția nu e să îl pui sub presiune continuă, așa cum obișnuia dna Prof. Eva Botez din cadrul Colegiului Național Ioan Slavici.
Aveam colegi care nu puteau face – 5+ 3=?, și asta pentru că pentru ei efectiv erau umiliți decâte ori nu înțelegeau ceva, nici un elev nu merită să fie tratat așa, un profesor adevărat ar fi pierdut măcar 5 ore să se întrebe de ce am un grup de elevi care nu se descurcă la orele mele în cei 4 ani de liceu, fără să pună presiune pe ceea ce nu știu sau nu înțeleg, sau să îi socotească ca unici vinovați pentru situația lor. Pentru mine ca elev era imposibil să mă apar atunci, țin minte cum am primit bătaie de la implicarea diriginte și profesoarei de matematică în a se consulta cu tatăl meu pe notele la matematică și posibilitatea de a fi lăsat corigent.. Cam asta eram eu pentru acel profesor, un elev fără valoare și fără importanță care poate fi lăsat în urmă, doar pentru că e sătul de matematică și fără nici un sprijin concret.
Dacă fiecare profesor de matematică ar trata elevii ca proprii lui copii, și nu ca niște străini cărora le pui o notă, garantat ar fi o diferență vizibilă, și mulți elevi nu ar ajunge să se teamă de notele la matematică.
Pentru mine era o trauma fiecare semestru la matematică, încheierea mediilor la matematică.
Îmi doream să reușesc educațional eram capabil la toate materiile și aveam profesori la care am primit câteva teme pe an în condițiile în care erau materii pentru BAC, dar în schimb citeam cărți, completam fișe de lectură, făceam teatru și multe altele, și rezultatul a fost unul bun la Bac indiferent de cât de puține teme primeam la Lb. Română.
Poate că unii profesori nu sunt în stare sa înțeleagă potențialul unui elev, dincolo de eșecurile lui, un elev trebui văzut după capacitatea de la celelalte materii. Un director care nu observă astfel de nereguli în zecile de clase care le are, nu e cu adevărat director, dacă nu are grijă de toți cei cuprinși în sistemul de învățământ gestionat de ei. Nu poți să dai randament la 95% dintre materii, și să ai doar o materie care te trage în jos și la care nu te descurci, tehnic se poate în România fără probleme asta…(nimeni nu evaluează problema).
Poate ar ajuta camere de supraveghere la cursuri, și posibilitatea unor inspectori de a supraveghea ultimii 4 ani de predare. Pentru elevi e greu să dovedească orice abuz, elevul nu o să stea niciodată să filmeze fiecare oră la care participă ca să se protejeze de un abuz al unui profesor.
Privind înapoi anii de învățământ, e puțin improbabil ca mulți dintre noi să nu fi suferind un abuz în sistemul de educație care să nu fi scăpat autorităților, din lipsă de control și a investițiilor în educație. Eu știu cel puțin 3 profesori care au abuzat privilegiile lor, doar pe 1 l-am uitat și asta pentru ca eram copil în clasele 1-4, clasa a VIII a venit cu un prof de chimie decăzut de la un liceu, într-un haos de școală, în care zilnic părerea ca și elev că înveți într-o junglă și nu în România, cu elevi ca mine care mereu erau loviți pentru că nu se integrau și aveam obligația de a învăța, altfel știam că acasă mă așteaptă o palmă sau o bătaie bună.
Îmi place să povestesc viata mea, pentru că eram generația care nu trebuia să crească în comunism și totuși am făcut-o, am trăit poate puțin mai bine ca un elev în perioada comunistă, trăind la țară nu aveai privilegiul de a alege unde înveți..
Îmi aduc aminte fiecare profesor pentru bunătatea lor, în generală aveam 2 colegi care nu știau să citească, și practic am avut o profesoara de romana care se implica să îi învețe și făcea progrese cu ei, fiecare elev avea dreptul sa citească, chit că nu știa bine sau avea nevoie de ajutor, erau care rămăseseră repetenți înainte astfel erau mai mari, dar înțelegeau importanța de a învăța un minim de carte.
Mulți dintre elevi care sunt acum, nu au prins nenorocirile prin care am trecut eu și alte zeci de generații, și îmi pare bine că nu vor trece, să sperăm că vor scăpa și de profesori care nu înțeleg actul educațional și rolul lui.
View CommentÎmi cer scuze pentru greșelile gramaticale făcute, scriu de pe telefon, dar asta nu schimbă ceea ce avem fiecare din noi de zis și povestit.
Numai trăim în era în care abuzurile pot fi comise și putem să ne prefacem că ele sunt rezultatul unor elevi slabi.
Avem zeci de generații care trebuie ajutate pentru a numai suferi aceleași lucruri. Vă puteți închipui ca copii voștri să sufere de ego-ul și indiferența unui profesor. Pentru un părinte nota ar trebui să fie doar un ghid unde trebuie să își ajute copilul, copilul să nu se simtă constant că tot ce face și ce nu știe trebuie să primească un calificativ din partea celor din jurul lui. Mulți știu deja cum ar trebui să se comporte cu copii lor, și copii realizează mult mai matur anumite lucruri, dar ei nu trebuie să se simtă neputincioși, eu mă simțeam incredibil de prost, aveam mereu de rezolvat exerciții la teste, de multe ori în limită, un profesor îl făcea în jumătate de ora, noi nu puteam efectiv sa facem testul, în unele cazuri unele exerciții erau atent alese ca nu cumva să obții nota 10 ușor.
Mulți profesori au cumva impresia că trebuie să compare generațiile între ele, să injoseasca alte generații la a nu se ridica mai sus, ca și cum mințile din prezent ar trebui să nu cumva ii depășească la nivel ce primea fiecare elev atunci. Multe generații au fost coborâte forțat în mod comunist, astfel încât mulți am ajuns să ne îndoim de propriile noastre capacități de a reuși în anumite domenii, am dobândit mulți frici și temeri educaționale, care ne-au tras în jos și niciodată în sus.
Poate că până la urmă nu am înțeles pentru cine luptăm ca națiune, numai știm să avem grijă de nimic și de nimeni, suntem individualiști și nu ne sprijinim în a reuși împreună obiectivele, cei care au impresia ca pot reuși individual nu rezolvă nimic, societatea are nevoie de fiecare din noi pentru a fi cine este, o societate în care majoritatea oamenilor sunt împinși în jos, sub ceilalți care reușesc ceva, nu are cum să fie un model de succes.
Trăim un prezent în fiecare apasă pe celălalt sa coboare, renunțe sau sa plece. Nu știm ce înseamnă să ajutăm, să recomandăm pe alți mai sus, să realizăm că alții pot mai mult decât noi, sa realizăm că alți pot să ne ajute de mai sus și să ne fie prieteni.
In schimb procedăm exact invers, ne facem dușmani în propria noastră patrie, ne prefacem și înșelăm realitatea, pentru că realitatea nu poate exista pentru unii din cauza egoismului, din cauza unui model defect, care este copiat la nesfârșit în societatea noastră, am ajuns să suferim înconjurați de incompetență și nu de modele din societate care pot să redea României altceva.
M-am întrebat de multe ori de ce nu am reușit în 15 ani de democrație să ajungem mai sus, fie și din puținul pe care îl avem, motivul este pentru că fiecare a tras pentru o parte a vieții lor și nu pentru binele României și a celor din societate, e greu să se răsfrângă un bine din atâta rău cât suntem capabili să facem.
Rezultatul e mereu același, deși noi spunem ca este greșit, el este corect pentru că implică aceeași parametrii, care cad la nesfârșit în aceasta ecuație ce scoate la nesfârșit același rezultat. Nu suntem în stare să gândim un alt exercițiu, să schimbăm valori, și prin urmare ne învârtim în cerc nerezolvând nimic, pentru că 1 exercițiu rezolvat de atâtea zeci de ori, nu poate răspunde altor ecuații și dificultăți lor, altor probleme cu care aceasta societate se confruntă.
Matematica României a dat până acum cu – 137 miliarde datorie. Când datele acestea ar arata dezastrul, e ușor de imaginat ce ar însemna niște parametrii proști, într-o lansare în spațiu a unei rachete, doar că aici vorbim de racheta care este România, și care e în procesul ei de distrugere, a tot ce înseamnă a fi Român.
Avem 1 decembrie în curând de celebrat doar că nu înțelegem încă ce înseamnă să fi român printre alte sute și milioane de românii , nu avem pe nimeni capabil să ne deschidă ochii.
Românul a încetat 174 de existență a neamului românesc și ce a însemnat unitatea, ce a însemnat societatea, ce a însemnat munca la comun și ridicarea națiunii noastre și construirea ei la măreția tuturor valorilor umane care s-au pus mai sus de propria lor persoana în slujba patriei, oameni care au luptat să fie frați, care au luptat ca toți să fie liberi, care au luptat ca toți să aibe aceleași lucruri și același ideal, care să respecte și să sfințească patria lor ca și o casă binecuvântată.
Dincolo de toate aceste lucruri mereu vor fi vocii să contrazică acest adevăr pentru a nu crede în el, această tranșare directă a scheletului acestei țări, am ajuns oameni fără coloana vertebrală, fără putere de a mai analiza cât de toxici suntem unii din noi pentru societatea noastră, am ajuns să lăsăm oameni care nu reprezintă idealurile pe care această țară a construit, avem naționaliști falși, care se laudă că ei muncesc pentru România, muncesc doar ca să nu se dea la fund și a înota în mocirla în care trăiesc acum sute de mii de Români din cauza lor și celor dinaintea lor.
Aveți nevoie de tineri care merită, nu fiecare tânăr se ridică la aceleași valori, cum v-am zis pe vremea în care generația mea era în bănci, educația arăta ca o junglă în unele locuri, asta în 2006-2009.
Printre atâtea generații, nu e bine să alegi nici pe cel mai bun și nici pe cel mai rău, ci mereu la mijloc, acei oameni care pot mai mult deși au învățat din a fi apăsați în jos. Mereu trebuie sa fi atent ca persoană respectivă să înțeleagă problemele României în ampla sa experiență de viață, un om care nu a trăit neajunsurile unui sistem, nu poate completa și rezolva alte probleme. Sunt oameni care nici nu prea știu ce problema ar trebui rezolvată, dacă au capacitatea de a o face, dacă au soluția corectă și multe alte aspecte.
Politicul se îmbină cu educația, se îmbină cu bunăstarea în care o duc alte persoane, și aici nu socotim persoanele care au reușit din munca în străinătate, ca un model de succes în a reuși în România, acei oamenii nu au reușit trăind în România să dobândească acele lucruri.
View CommentAm fost liceancă acum mai bine de zece ani. Precum domnișoara de mai sus, am fost și eu martoră la niște lucruri urâte, la favoritisme, la bullying, am trecut și eu personal prin așa ceva. Doar că pe atunci, să iau atitudine m-a costat relațiile personale, mi-am pierdut prieteni, am fost ostracizată de profesori, am fost făcută în fel și chip. Nu există cuvinte pt a descrie cum e să te simți singur pe lume, doar pt că ai spus adevărul. Nu era pe atunci libertatea de exprimare de acum- oricât de exagerat ar suna. Nu aveau elevii curajul pe care îl au generațiile mai tinere. Nici profesorii, acei profesori fairplay, care observau lucrurile necurate care se petreceau, nu aveau curaj să spună lucrurilor pe nume. Mă bucur extrem să văd că între timp, tinerii sunt mult mai deschiși, mai curajoși. Salut cu drag atitudinea domnișoarei a cărei postare e redată, cât și susținerea familiei ei. Vă rog, când sunteți martori la comportamente nedrepte, luați atitudine! Doar așa se schimbă lumea. Be the change you want to see in the world!
View CommentHello! Nu stiu cine esti, dar daca vezi mesajul asta: I have all my respect for you. I would be glad to have a coffee with you ! Thanks for speaking up!
View Comment