FOTO. Fetiță (8 ani) lovită pe trecerea de pietoni, în centrul municipiului Satu Mare
Accident de circulație în această seară, în municipiul Satu Mare, pe trecerea de pietoni de la intersecția străzilor Constanin Brâncoveanu și Martirilor Deportați. Potrivit informațiilor PresaSM, o fetiță în vârstă de opt ani a fost lovită de mașină.
Un accident rutier a avut loc în această seară, în municipiul Satu Mare, la intersecția străzilor Constantin Brâncoveanu și Martirilor Deportați, lângă Piața Mare.
Potrivit primelor informații, o fetiță în vârstă de opt ani a fost lovită pe trecerea de pietoni. Aceasta se afla împreună cu mama sa. Conducătorul auto nu le-ar fi observat pe cele două în timp ce s-au angajat în traversarea străzii.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale minorei.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier.
În funcție de diagnosticul medical se va face și încadrarea faptei.