VIDEO. Caz revoltător în țară. Și-a exploatat cei cinci copii ca pe niște sclavi. Puși să muncească din greu, încă de la 8 ani
Caz revoltător în Suceava, acolo unde procurorii DIICOT l-au reținut pe un tată acuzându-l de infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului. Procurorii spun că bărbatul și-a tratat cei cinci copii ca pe niște sclavi, îi trezea cu noaptea în cap și îi punea să muncească până seara târziu. Copiii au fost supuși violenței psihice și fizice, mai subliniază magistrații. Minorii au ajuns în grija DGASPC.
procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și rele tratamente aplicate minorului.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2006 – iunie 2022, bărbatul și-ar fi exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-ar fi obligat să presteze activități agricole de creștere și de îngrijire a animalelor, la ferma de măgari a familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate, din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale.
Astfel, copiii ar fi fost treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și ar fi fost forțați, prin recurgerea la acte agresive fizică și psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00.
Totodată, în calitate de părinte, le-ar fi interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor.
Persoanele vătămate ar fi fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, bărbatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința. În prezent, cu privire la acestea a fost dispusă măsura specială de protecție a plasamentului de către D.G.A.S.P.C. Suceava.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.500 de lei, 2 telefoane mobile și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava vor sesiza judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de bărbat, pentru 30 de zile.
mai sunt si boi unii oameni ca magari avea. ce pacat cum sunt distrusi unii oameni.
View Comment