Sătmarul forțelor oculte. Shopping City-ul NEPI, blocat din nou
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că anumite grupuri de interese încearcă să blocheze din nou investiția Shopping City a celor de la NEPI.
”Aceste forțe nu au încetat cu încercările lor de a pune bețe în roate, de a încerca să întârzie demararea unor investiții majore în municipiul Satu Mare. Prin intermediul avocaților au cerut, spre exemplu, anularea unui titlu de proprietate care a fost emis în 2010 în urma deciziei Comisiei Județene de Reconstituire a Dreptului de Proprietate, un titlu care se referă la un teren de circa 1.400 de metri pătrați, care a fost retrocedat Episcopiei Romano-Catolice, ulterior a fost cumpărat de către NEPI, iar acum bănuiesc că tot acești oameni, există suspiciuni, care au încercat să cumpere cu 1002 euro celălalt teren, acum au atacat acel titlu. Cer anularea titlului de proprietate în instanță, care oricum nu va sorți de izbândă, dar poate fi în stare să întârzie demararea acestei investiții”, a spus priamrul Kereskenyi.
În orice caz, pentru a da un semnal pozitiv pentru investitor, Primăria Satu Mare a emis certificatul de urbanism către cei de la NEPI. De asemenea, primarul vrea să declare război total acelor ”samsari imobiliari”.
”Mesajul nostru foarte ferm este că mergem mai departe. Mesajul nostru foarte ferm este că sprijinim în continuare investitorii. Și dacă trebuie declarăm război total acelor speculanți, samsari imobiliari, care doresc să bage bețe-n roate în ceea ce privește investițiile private în municipiul Satu Mare. Nu vor putea să împiedice astfel de investiții, însă este păcat pentru timpul care va mai trece. Vom face totul ca aceste investiții să meargă în continuare”, a mai spus primarul municipiului Satu Mare.