Un tânăr a făcut turul României la volan, cu un permis fals. Prin doar în Vama Petea
Poliţiştii de frontieră din P.T.F Petea efectuează cercetări în cazul unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere, având însemnele autorităților poloneze, fiind fals.
În data de 22 octombrie a.c., la ora 11.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean român, în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în România.
La solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat permisul de conducere. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, aparent emis de autoritățile poloneze, s-au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat faptul că este fals, deoarece nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.
În cauză, polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.