FOTO. Căruță lovită de o mașină. Poliția Satu Mare a stabilit cine ar fi vinovatul
La data de 17 octombrie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19F, în localitatea Băbășești.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 59 de ani, din localitatea Medieșu Aurit, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune, din spate, cu un vehicul cu tracțiune animală, neechipat corespunzător, condus de către un bărbat, de 56 ani, din localitatea Băbășești.
În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a unei femei, de 42 ani, care se afla în vehiculul cu tracțiune animală.
Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Totodată, acestora le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.