Spitalul Județean va primi aparatură performană pentru salvarea nou-născuților prematuri
Spitalul Județean Satu Mare va primi, alături de alte 44 de unități medicale din țară, o mână de ajutor din partea celor de la Salvați Copiii. Potrivit ONG-ului, prin programul Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom, 1 milion de euro va merge pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă pentru un număr de 45 de spitale din România.
Spitalul Județean Satu Mare se află pe lista unităților medicale care vor primi apratură modernă pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri sau a celor cu patologii complexe. Un număr de 45 de spitale vor fi ajutate cu aparatură perfomantă, toate într-un efort de a scăzea mortalitatea infantilă.
Este vorba despre programul „Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom și implementat de cei de la Salvați Copiii.
„Astfel, prin programul Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom, medicii vor avea la dispoziție aparatură și echipamente medicale performante, vitale pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri sau cu patologii complexe. Nevoile transmise de unitățile medicale sunt dintre cele mai diverse: de la ventilatoare neonatale de generație nouă, mese de reanimare la incubatoare și alte echipamente medicale performante”, se arată într-un comunicat de presă transmis de cei de la Salvați Copiii.
Mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, însă o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii, precum și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.
În cadrul proiectului „Împreună din prima zi” au fost evidențiate solicitările maternităților de grad 1 și grad 2, maternități care trebuie să fie dotate pentru a putea oferi asistență de urgență pentru nou-născuți.
De multe ori, medicii maternităților de grad 2 sunt nevoiți să acorde asistență pentru prematurii mici până la realizarea transferului la o maternitate de grad 3.
În aceste cazuri trebuie să ofere asistență medicală de urgență și trebuie să aibă la dispoziție echipamentele medicale performante pentru desfășurarea actului medical.
Potrivit datelor finale centralizate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2020, două județe, Satu Mare și Tulcea, depășesc rata de 10 la mie, în ceea ce privește copiii care au murit înainte de a împlini un an.
Practic, județul Satu Mare a înregistrat, potrivit INS, cea mai mare rată de mortalitate infantilă din țară, 11,1 la mia de copii născuți vii.