FOTO. Tânărul (26 ani) decedat în condiții tragice era tatăl unui copilaș (7 luni)
Alin, un tânăr (26 ani) sătmărean, și-a pierdut viața strivit de tractor în urma unui accident petrecut în localitatea Hodișa din județul Satu Mare. Pompierii sosiți la fața locului nu l-au mai putut salva.
Tragedia este cu atât mai mare cu cât tânărul avea o fetiță de doar 7 luni și o soție frumoasă.
”Sunt extrem de șocată. Am fost colegi de clasa în liceu. Și am fost șocată. Proaspăt tătic. proaspăt însurat”, este mesajul unei persoane care l-a cunoscut pe Alin.
Teribilul accident s-a produs sâmbătă, la ora 19.37, atunci când Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru extragerea unei persoane prinsă sub un tractor, în localitatea Hodișa.
La fața locului s-au deplasat 10 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
La locul intervenției s-a deplasat și SVSU Socond care a reușit să extragă victima de sub tractor, ulterior ajungând și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă care a declarat decesul.