FOTO. Caz șocant în țară. Pentru că era gălăgios, un bărbat și-a incendiat câinele
Un bărbat din judeţul Botoşani a fost reţinut de poliţişti după ce şi-ar fi incendiat câinele din gospodărie, au anunţat, sâmbătă, precizează cei de la Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit oamenilor legii, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au emis ordonanţa de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
„Din cercetări, a reieşit faptul că acesta, la data de 14 octombrie, în timp ce se afla la domiciliul său, şi-ar fi rănit şi, ulterior, incendiat câinele, deranjat de faptul că acesta ar fi prea gălăgios”, au precizat oficialii Poliţiei.
Bărbatul va ajunge în fața magistraților pentru ca față de acesta să fie luată o măsură preventivă.