Prognoza pentru Satu Mare: Metorologii nu au vești bune
Meteorologii au vești proaste pentru sătmăreni. Ne pregătim pentru ploi și furtuni la final de săptămână. Temperaturile nu se vor schimba mult, spun meteorologii.
Urmează zile cu vreme închisă, precipitații și furtuni, arată prognoza meteo pentru Satu Mare.
Vremea instabilă va continua și în cursul zilei de astăzi, iar șansele sunt ridicate pentru furtuni cu descărcări electrice, spun meteorologii. Temperatura maximă nu va depăși 20 de grade Celsius. Ploile vor continua și pe parcursul nopții, chiar dacă vorbim de precipitații ușoare din punct de vedere cantitativ. Minimele nu vor coborî sub 13 grade Celsius.
Nici ziua de sâmbătă nu va aduce o vreme mai bună. Probabilitatea de ploi rămâne la 90%, iar meteorologii se așteaptă la instabilitate atmosferică cu descărcări electrice și intensificări ale vântului. Maxima zilei va fi de 23 de grade Celsius, în timp ce minima va fi de 12 grade.
Duminică sunt așteptate averse, iar vremea se răcește puțin, cu maxime ce nu depășesc 17 grade Celsius.