Tentativă la omor! Un sătmărean și-a nenorocit soția, de față cu copilul (12 ani)
Situație ieșită din comun în localitatea Gherța Mare din județul Satu Mare. Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, și-a bătut soția (45 de ani) crunt, de față cu copilul lor, de 12 ani, conform informațiilor PresaSM.
Totul s-a întâmplat în cursul zilei de sâmbătă, 3 septembrie 2022, atunci când bărbatul a luat-o la pumni și picioare pe femeie. Victima a fost bătută atât de crunt încât a fost transportată la un spital din Târgu Mureș, cu multiple fracturi, inclusiv la nivelul coloanei vertebrale. Existând riscul ca femeia să rămână paralizată.
Lucru și mai grav, martor al incidentului a fost copilul cuplului, în vârstă de 12 ani, care este în stare de șoc, fiind preluat de către specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare. Și ca meniul să fie complet, tatăl agresiv și-a permis să îi amenințe și pe angajații DGASPC.
Din câte se pare, bărbatul le-ar fi spus polițiștilor că femeia ar fi căzut singură și s-ar fi rănit în cădere. Poliția a deschis un dosar penal pentru violență în familie (tentativă la omor), cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Deocamdată, împotriva agresorului nu s-ar fi luat nicio măsură privativă de libertate. Este de neînțeles în condițiile în care – conform informațiilor PresaSM – tatăl l-ar fi amenințat cu violențe fizice pe fiul de 24 ani, venit în sprijinul fratelui său minor. Tânărul a fost nevoit să doarmă în mașină, pe raza municipiului Satu Mare, de frică ca tatăl său să nu îl agreseze.
”Spune-i că îi sucesc gâtul, îi aprind mașina, eu noaptea nu dorm, să se ducă înapoi în Austria. Pe mine să nu mă despartă de femeia mea. Îi dau foc, eu umblu în urmele lui. Eu răspund. Să vedem ce spune Poliția, nu comandați voi. Dacă mă duce în pușcărie, mă duce în pușcărie”, este amenințarea halucinantă a agresorului la adresa fiului de 24 ani, conform unei înregistrări audio intrate în posesia PresaSM.
O înregistrare de trei minute, care ar da frisoane oricărui om normal. Iar un astfel de personaj este în libertate, căutând să agreseze în continuare membri ai familiei.
FOTO: Arhivă