FOTO. Cum s-a produs tragedia de la ștrandul Mihăieni. Copil (13 ani) în stare critică
Reporterii PresaSM au reușit să afle cum s-a produs tragedia de la ștrandul din Mihăieni, în județul Satu Mare. Acolo unde un adolescent în vârstă de 13 ani s-a înecat. Autoritățile au fost anunțate, iar pompierii au fost solicitați pentru a veni în sprijin, reușind să îl resusciteze.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-ar fi întâmplat astăzi, în jurul orei 13:00, în localitatea Mihăieni din județul Satu Mare. Copilul, care este din județul Bihor, se afla într-o tabără. La un moment dat a sărit în bazin și s-a lovit de o suprafață dură, suferind un traumatism cranio-cerebral, după care a rămas pe fundul bazinului, ingurgitând apă. Motiv pentru care a intrat în stop cardio-respirator.
Paramedicii au început manevrele de resuscitare, reușind să îl salveze. Minorul este inconștient, a suferit un traumatism cranio-cerebral masiv, o pneumonie de aspirație, a fost intubat și ventilat și a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare cu ajutorul unui elicopter SMURD, în cel mai scurt timp posibil.
În acest moment se solicită transferul pacientului la o clinică de specialitate din municipiul Oradea, cu ajutorul unui elicopter SMURD. Până atunci, victima se află pe mâinile celui mai bun doctor din Spitalul Județean Satu Mare.
Ce spun POMPIERII: ”Astăzi, 26.08.2022, la ora 13:12, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat despre un copil (în vârstă de aproximativ 13 ani) înecat, la ștrandul din localitatea Mihăieni. Copilul a fost scos din apă de către cetățeni, acesta fiind inconștient. La locul intervenției se deplasează echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, cu medic, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. A fost solicitat și sprijin aerian, astfel încât la locul intervenției se va deplasa elicopterul SMURD Jibou. La ora 13.35 victima a fost preluată de elicopterul SMURD Jibou și a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Copilul este inconștient, intubat și ventilat mecanic”.
sperăm să se facă bine , doar e tânăr și luptător.
View Comment