Cadavrul unui bărbat a fost găsit de către specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 18.30, în zona localității Oar, la câțiva kilometri de municipiul Satu Mare.
Este vorba despre un bărbat, în vârstă de circa 52 de ani, care a căzut în apele Someșului în data de 26 februarie 2016, iar de atunci a fost căutat de pompieri.
Reamintim că în data de 26 februarie trei bărbați au căzut în râul Someș. Unul a murit, unul a ajuns la Urgențe, dar pompierii l-au mai căutat pe cel de-al treilea bărbat. Care a fost găsit astăzi, decedat în apele Someșului.
Cei trei bărbați, în vârstă de 32, 48 și 50 de ani se aflau la pescuit pe maul Someșului când, potrivit unui martor, au alunecat în apă în zona Podului Galben, lângă stațiile de epurare ale Apaserv.
„Eram aici la pescuit când l-am auzit pe cel pe care l-a dus salvarea că a strigat după ajutor și i-am văzut pe toți trei în apă,” a spus martorul Puskas Lehel – pentru PresaSM.ro.
Trei bărbați au căzut în râul Someș. Una dintre acestea a fost reperată pe malul Someșului și salvată de pompieri, iar după ce a fost stabilizată a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Satu Mare. La al doilea bărbat s-a încercat resuscitarea acestuia, dar nu a putut fi salvat.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție ale ISU Someș Satu Mare.
Martorul întregului eveniment a fost Puskas Lehel, care a dat detalii pentru reporterii PresaSM.ro. Acesta a declarat că era cu un prieten la pescuit și la prăjit de slănină pe malul Someșului. La circa 50 de metri mai jos s-ar fi aflat alți doi pescari, pe care îi cunoștea din vedere.
Prietenul său s-ar fi dus la un moment dat până la ceilalți doi pescari, iar la un moment dat a auzit strigăte. Unul dintre pescari a căzut în apă după ce s-a întins după undiță, iar ceilalți doi au intrat după el, dar toți trei au fost luați de ape.
Puşcaş Lehel a declarat că el a scos o persoană din apă, respectiv pescarul de 47 de ani, dar acesta a decedat. Prietenul său a reușit să iasă până la mal, dar se află în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe.
O a treia persoană este în continuare căutată de pompieri în zona localității Vetiș.
Ce spun POMPIERII: ”În cursul zilei de azi, în jurul orei 17:01, un echipaj de căutare – salvare cu barcă pneumatică şi două echipaje SMURD (unul de Terapie Intensivă Mobilă şi unul de Prim Ajutor Calificat) din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în colaborare cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ Satu Mare) pentru degajarea unor persoane căzute în albia răului Someş, în zona localităţii Satu Mare. Conform informaţiilor furnizate de apelant, un pescar ar fi căzut în apă, iar alţi doi ar fi sărit după el cu gândul de a-l salva, însă au rămas şi ei blocaţi în albia râului, deoarece malul era abrupt. Ajunşi la faţa locului, salvatorii au găsit la mal un bărbat de aproximativ 32 de ani, recuperat de către apelant, pe ceilalţi doi neputându-i salva. Acestuia i s-a acordat primul ajutor medical, întrucât se afla în şoc hipotermic, ulterior, fiind transportat de urgenţă la spital. Concomitent cu operaţiunile de prim ajutor, pompierii au adus la mal cu ajutorul accesoriilor din dotare, un bărbat de aproximativ 48 de ani, în stop cardio – respirator, pentru care s-au început procedurile de resuscitare, însă fără succes, medicul SMURD declarându-i decesul. Cea de-a treia victimă (bărbat de aproximativ 50 de ani), conform spuselor apelantului a fost luată de apă înainte de sosirea echipajelor de salvare. Pentru aceasta, fiind derulate căutări de către echipajul de pompieri dotat cu barcă de salvare”.